Cum poţi să obţii fonduri europene cu o scrisoare de garanţie bancară falsificată

0
Publicat:
Ultima actualizare:

Tribunalul Galaţi a condamnat trei persoane pentru tentativă la folosirea de documente false care are ca rezultat obţinerea pe nedrept de fonduri din bugetul general al Comunităţilor Europene sau din bugetele administrate de acestea, tentativă la înşelăciune, şi fals în înscrisuri sub semnătură privată, după ce acestea au încercat să se folosească de un înscris falsificat pentru a accesa fonduri europene substanţiale.

Totul a pornit după ce, în cursul anului 2009, între SC FAMELIS SRL Tecuci, în calitate de beneficiar şi Agenţia de Plăţi pentru Dezvoltare Rurală şi Pescuit – Centrul Regional de Plăţi pentru Dezvoltare Rurală şi Pescuit 2 Constanţa, în calitate de autoritate contractantă, a fost încheiat un contract de finanţare având ca obiect punerea în practică a unui proiect. 

Pe 20 martie 2012, Petculescu Victor, administrator al SC FAMELIS SRL, a depus la Oficiul Judeţean pentru Dezvoltare Rurală şi Pescuit Galaţi un înscris falsificat intitulat „Scrisoare de garanţie bancară pentru restituire a avansului acordat pentru proiecte finanţate în cadrul PNDR” având antetul unei unităţi bancare din Braşov.

Bărbatul a făcut acest lucru în scopul autorizării la plată a unui avans în sumă de 1.000.535 lei, reprezentând 50% din valoarea ajutorului financiar nerambursabil acordat în cadrul proiectului. Singura problemă era că acest înscris a fost falsificat, complicele omului de afaceri tecucean fiind Şerb Mirela, contabil la SC INEX STYLE SRL Braşov, care a pus falsul la dispoziţia lui Petculescu Victor. 

Amendă de 30.000 de lei

Omul de afaceri tecucean a fost ajutat şi de Radu Marian, administrator la SC RADU SOVINVEST SRL Târgovişte, care a intermediat relaţia sa cu Şerb Mirela. Reprezentanţii din cadrul autorităţii contractante au remarcat existenţa înscrisului falsificat, iar cei peste un milion de lei ceruţi cu titlu de avans nu au mai fost acordaţi. 

Judecătorii de la Tribunalul Galaţi au hotărât ca Mirela Şerb să petreacă următorii doi ani şi 10 luni la închisoare, în timp ce Victor Petculescu şi Marian Radu au primit doi ani şi opt luni, respectiv doi ani şi şase luni de închisoare. Instanţa nu a uitat nici firma de care Victor Petculescu s-a folosit pentru a încerca să obţină nelegal fonduri europene, SC FAMELIS SRL fiind amendată cu 30.000 de lei pentru implicarea în această afacere. Curtea de Apel Galaţi va pronunţa verdictul definitiv în acest caz în luna aprilie 2016.

De amintit este că Şerb Mirela şi Radu Marian nu sunt la prima escrocherie de acest gen, ei fiind deja trimişi în judecată pentru fapte similare, dar instanţele de judecată nu au pronunţat până la acest moment vreo soluţie. 

Galaţi



Partenerii noștri

image
canal33.ro
Ultimele știri
Cele mai citite