Cum se conduce corect o maşină cu transmisie manuală. Ce trebuie să evităm cu orice preţ

0
Publicat:
Ultima actualizare:
Foto: arhivă Adevărul
Foto: arhivă Adevărul

Sunt câteva greşeli pe care şoferii le fac la volan şi care, dacă nu sunt corectate, vor conduce la avarierea şi defectarea componentelor cutiei cu transmisie manuală şi altor piese auto.

Mulţi conducători auto şi-au format anumite obiceiuri la volan care nu sunt deloc sănătoase pentru cutia de viteze cu transmisie manuală şi alte componente auto. Vă prezentăm mai jos cele mai frecvente greşeli pe care şoferii le fac.

Circulă cu piciorul pe ambreiaj

Deşi poate părea ciudat, sunt mulţi şoferi care circulă cu piciorul stâng pe ambreiaj, mai ales la drum lung. Acest lucru conduce la uzura prematură a ambreiajului şi, după cum unii conducători auto au aflat, nu este deloc ieftin să înlocuieşti componentele acestuia care se defectează. Obişnuiţi-vă ca după ce aţi schimbat viteza, să ridicaţi imediat piciorul de pe ambreiaj.

Nu forţa levierul să intre în prima treaptă de viteză

Nu o dată ni s-a întâmplat ca levierul cutiei de viteze să refuze să intre uşor în prima treaptă de viteză. Acest lucru se întâmplă în special la maşinile mai vechi, unde ambreiajul este extrem de uzat, astfel că placa nu se desprinde complet de volantă. Nu faceţi greşeala de a forţa cutia de viteze, ci aduceţi levierul în punctul mort, ridicaţi piciorul de pe ambreiaj şi apoi apăsaţi-l din nou, iar levierul va intra uşor în prima treaptă de viteză.

Nu grăbi intrarea în marşarier

Mulţi şoferi se grăbesc, în special când parchează maşina, şi nu aşteaptă ca autovehiculul să se oprească complet înainte de a cupla marşarierul. Rezultatul nu este deloc amuzant. Dacă repetaţi figura de câteva ori, veţi ajunge aproape sigur cu maşina în service pentru înlocuirea unor componente ale cutiei de viteze.

De altfel, dacă nici zgomotul metalic care vă zgârie la urechi nu este suficient să vă determine să nu mai faceţi această manevră, nu ştiu ce ar putea să o facă. Aşteptaţi întotdeauna ca maşina să se oprească complet şi abia apoi cuplaţi marşarierul.

Nu staţi cu piciorul pe ambreiaj la semafor

Unii conducători auto au obiceiul de a rămâne cu piciorul blocat pe ambreiaj şi cu levierul în prima treaptă de viteză la semafor, deşi asta înseamnă câteodată şi două minute. Pe termen mediu şi lung, această manevră va conduce la uzarea prematură a rulmentului de la ambreiaj şi nu va fi deloc amuzant când nu veţi mai putea cupla levierul în nicio treaptă de viteză când sunteţi în trafic.

Foloseşte frâna de mână pe porţiunile de carosabil cu înclinaţie mare

Nu sunt puţini şoferii care aleg să plece cu maşina în zonele cu înclinaţie mare, în special la munte, direct din ambreiaj. Este o altă greşeală care îi va costa pentru că discul de ambreiaj nu va rezista prea mult la astfel de presiune.

Turarea motorului este o altă gafă pe care mulţi conducători auto o fac şi dacă până acum aţi procedat aşa, este cazul să vă opriţi. Când plecaţi din rampă, trageţi mai întâi frâna de mână, cuplaţi levierul în prima treaptă de viteză şi imediat ce aţi eliberat frâna de mână, puteţi pleca uşor de pe loc, eliminând astfel presiunea de pe ambreiaj.

Nu forţa cutia de viteze când motorul este rece

După cum şoferii experimentaţi ştiu, nu este deloc indicat să plecaţi în trombă de pe loc şi să faceţi manevre agresive în trafic, în special în sezonul rece. Uleiul din cutia de viteze este rece şi nu va lubrefia cum trebuie componentele transmisiei.

Aşa se şi explică de ce levierul intră mai greu în viteză în primele minute de deplasare cu autovehiculul. Dacă ignoraţi această recomandare, nu va dura prea mult până când una dintre componentele cutiei de viteze va ceda pentru că nu s-a realizat o lubrefiere corespunzătoare. Aşadar, aveţi răbdare câteva minute pentru ca uleiul din cutia de viteză să se încălzească, iar schimbarea treptelor de viteză se va face extrem de uşor.

Pe aceeaşi temă:

Cum ne protejăm maşina de hoţi. Reguli banale care ne feresc de furtul autovehiculului sau al bunurilor

Cum ne deplasăm în siguranţă cu maşina în perioada pandemiei de coronavirus. Ce dezinfectăm în primul rând

Galaţi



Partenerii noștri

Ultimele știri
Cele mai citite