Viorel Ştefănescu - Scrima şi literatura, pasiuni de-o viaţă

Viorel Ştefănescu, critic literar

Fost campion naţional la scrimă, fandează excelent în critica literară; crede în calitatea „erotică" a relaţiei dintre operă şi consumatorul ei

Profil

Născut. 8 Februarie 1954, Galaţi.

Studii. Facultatea de limbi şi literaturi străine (engleză-română), Universitatea din Bucureşti, Legal Issues in Publishing (I.B.D. – London).

Ocupaţia. Eseist, critic literar, traducător, membru al Uniunii Scriitorilor din România.

Familie. Căsătorit, doi copii.

Un om cu inteligenţa deschisă pentru celălalt. Un om care încă mai crede în potenţialul creativ românesc, în educaţia prin artă, în îndreptarea morală prin muzică sau îndreptarea morală prin dragoste, pur şi simplu.

Este membru al grupului internaţional de traducători Translation Cafe şi de curând a prezentat, în cadrul Târgului de carte Gaudeamus, cartea lui T.S. Eliot, Cartea lui Moş Oposum despre Pisicile Poznaşe, Humanitas & Humanitas Fiction, Bucureşti, 2009 (tradusă în colaborare cu Tudor Cristian Roşca), avându-i ca şi coprezentatori pe Denisa Comănescu şi Florin Iaru. Are publicate, până acum, două cărţi de eseistică şi cronică literară: Filografii şi Portretul Scriiturii.

Este un fost campion naţional la scrimă (spadă, juniori, 1970, care a mers cu încredere şi profesionalism către specialitatea criticului literar, deşi dumnealui preferă, mai mult, numele de „om de litere”. Critica literară se poate naşte din „plăcerea de a (re)povesti o operă literară, sau de a glosa ceva convingător pe marginea ei, incitându-i şi pe alţii s-o citească – cel puţin aşa stau lucrurile cu mine, asta făceam şi în copilărie, povesteam cărţi prietenilor, apoi le împrumutam.”

A scris primul comentariu literar „din întâmplare”

Povestea este simplă: în 1986, fiind cu familia în vacanţă la Vatra Dornei a constatat că nu erau schiuri şi clăpari pentru sportul prevoit. Aşa că, de supărare şi pentru că avea mult prea multă energie (inclusiv noaptea când scria în toaleta apartamentului spre a nu-şi deranja soţia şi copiii), a cumpărat toate revistele şi publicaţiile de cultură disponibile pe atunci în staţiunea Vatra Dornei. A găsit un anunţ referitor la un concurs de critică literară, în revista Astra, de la Braşov, care se numea „Poemul comentat”.

Textul apărea în revistă, iar comentariile trebuiau trimise ulterior. Poezia oferită spre comentariu era „Nod 25” de Nichita Stănescu. Neavând la dispoziţie biblioteca de acasă, şi nicio altă referinţă ştiinţifică decât propriul cap şi pix, Viorel Ştefănescu a folosit liniştea nopţii pentru a regândi poezia de unul singur.

Ajuns acasă a dactilografiat propriul comentariu şi l-a trimis, fără a-şi rezerva, însă, prea multe speranţe în valorificarea muncii sale critice de către juriul concursului.

 „Peste două luni, am avut surpriza să-l văd publicat, însoţit de un comentariu elogios al lui Laurenţiu Ulici, care era preşedintele juriului”.

În rest, pe lângă drăgălăşenia unei vieţi bucurate de motanul negru ca mura şi Pufi, căţelul, restul este literatură, în aşteptarea unei timp ideal în care ziua să-şi câştige noaptea ei.

ce-i place Îmi plac oamenii buni, caracterele frumoase, nepoţii mei, Daniela şi Cezar, taifasul cu unii prieteni (dar asta se întâmplă tot mai rar), responsabilitatea afirmaţiilor făcute în public, libertatea de gândire, sinceritatea (aud tot mai des că asta ar fi o probă de curaj), umorul, ironia, bunul gust în toate (atribute ale inteligenţei, de fapt). 

ce nu-i place Nu-mi place contrariul a ceea ce-mi place (puteţi începe cu sfârşitul enumerării dinainte), plus „corectitudinea politică” radicală, care, oricum, e o probă de prostie.

întrebări şi răspunsuri

- Aveţi un program de studiu? - Nu. Subiectele vin peste mine, ca să zic așa, și studiez în funcție de ipotezele de lucru. Adică, dacă e vorba de cronici, primesc pur şi simplu cărţile de recenzat, iar dacă e vorba de eseuri, ideile şi conexiunile îmi vin „din mers”, mi le notez, apoi cercetez problema ca să verific dacă flerul mă înşală sau nu.

-Cum apreciaţi calitatea unei cărţi?

Citesc cu intenţia plăcerii. Dacă plăcerea se produce, abia apoi, recitind, analizez cartea din mai multe unghiuri de abordare posibile. Iar uneori, când plăcerea „dă pe dinafară”, scriu şi câte un articol, pentru a împărtăşi plăcerea mea şi altor cititori potenţiali.