PASIUNE Gălăţeanul Ovidiu Fătu are în dormitor un parc auto cu 200 de maşini de lux

Ovidu Fătu poate spune, la 30 de ani, că a colecţionat de când se ştie. Născut şi crescut în generaţia copiilor cu cheia de gât, gălăţeanul a fost şi el atins, inevitabil, de microbul soldăţeilor de plumb, pe care a început să îi strângă de când era de-o şchioapă. Acum, are 200 de maşinuţe ale căror "surori" reale costă sute de mii de euro bucata.

"Strânsesem sute de soldăţei în anii de şcoală generală. Aveam sacoşe întregi, până într-o seară, când am venit acasă şi mama mi-a spus: "Ţi-am dat toate jucăriile". Am văzut negru în faţa ochilor", îşi aduce aminte Ovidiu despre cum a sfârşit prima lui colecţie.

Soldăţei înlocuiţi cu steguleţe

În 1996, o nouă pasiune avea să se nască în mintea tânărului. Se întâmpla odată cu Jocurile Olimpice de vară de la Atlanta, când nu sportivii sau competiţiile l-au ţinut lipit pe Ovidiu de televizor nopţi la rând, ci steagurile!

"Am memorat caracteristicile fiecarărui drapel şi apoi am desenat steagurile pe un caiet studenţesc. Apoi, din chibrituri, hârtie colorată şi ojă făceam steguleţe. Cu stemele a fost puţin mai greu", ne dezvăluie Ovidiu secretul celei de-a doua pasiuni, concretizată într-o colecţie de 197 de steguleţe.

Bolizii din raft

Ca mai toţi tinerii de vârsta lui, Ovidiu Fătu nu avea cum să fie ocolit de pasiunea pentru maşini. În timp ce alţii strâng bani ca să îşi cumpere un bolid sau fac rate la bănci, el a găsit o soluţie mai simplă pentru a avea, chiar la el în cameră, mai toate tipurile de maşini, de la bătrânele Dacii sau Dodge, la Lamborghini, Aston Martin, Audi, Bugatti ori preţioasele maşini de epocă. Nu lipsesc maşinile de poliţie, camionetele ori spectaculoasele Monster-Truck, care în colecţia lui Ovidiu nu au decât câţiva centimetri.

"Bursa" maşinuţelor

Dacă primele modele şi le-a cumpărat în urmă cu cinci ani, de trei ani s-a apucat serios să "urmărească" piaţa auto a miniaturilor.

"Prima maşină a fost un Peugeot, pe care am dat 15 dolari, apoi au urmat toate celelalte. Sunt destul de greu de cumpărat. Cel mai mult, de exemplu, am urmărit o maşină şase săptămâni şi am plătit pe ea 60 de dolari, cu tot cu taxele poştale. Stau mereu pe site-urile de vânzări şi acolo găsesc oferte din China, Anglia sau SUA. Şi Polonia este o piaţă bună", ne dezvăluie pontul Ovidiu.

Deşi majoritatea încap lejer în palmă, unele maşinuţe nu sunt deloc ieftine, preţurile piperate, în funcţie de marcă, model şi an de fabricaţie putând ajunge chiar şi la câteva sute de dolari.

"Cel mai vechi model pe care îl am eu este un Ford din 1901. Preţurile sunt uneori destul de mari şi din cauza asta recunosc că, deşi mi le-aş fi dorit, nu le-am cumpărat. Aici se încadrează, de exemplu, toată colecţia Logan", continuă colecţionarul.

Ovidiu nu este doar deţinătorul unui parc auto în miniatură, ci şi "mecanicul" care repară orice stricăciune care ar putea afecta perfecţiunea "comorii" sale.

„Ţin maşinuţele în camera mea, pe rafturi speciale. Acolo sunt aliniate după marcă, an de fabricaţie. Stau mereu cu soluţia de lipit aproape, mai ales că unele maşinuţe, cumpărate fiind de la alţi proprietari, mai vin cu mici defecţiuni", punctează Ovidiu, care îşi estimează colecţia la valoarea de 2.500 de dolari.

MINIINTERVIU

Te preocupi singur de achizionarea maşinuţelor sau mai ai şi ajutoare?

Mama şi sora mea ştiu pe de rost ce modele îmi lipsesc din colecţi. De fiecare dată când merg la cumpărături îmi caută maşinuţe şi mă sună să îmi spună ce mai e nou. Împreună cădem de acord asupra "tranzacţiei". Sincer, în hypermarket-urile din Galaţi nu se găsesc maşinuţe de calitate. La Brăila e un pic mai bine.

Dacă ai primi vreo ofertă să vinzi colecţia, ai face-o?

Nu. În niciun caz. Nu am primit o astfel de ofertă până acum, dar chiar dacă aş primi nu le-aş da. Am muncit prea mult ca să le strâng. Mai mult decât atât, în camera mea nu intră oricine, iar copiii au "INTERZIS" cu desăvârşire.

Ce-i place:

Îmi place să mă plimb, să călătoresc, să văd lumea. Bineînţeles, îmi place să conduc şi tot ce ţine de mecanica auto, doar am atâtea maşinuţe în colecţie. Din păcate, în viaţa de zi cu zi nu conduc decât o Skoda. Şi pentru că pasiunea mea cere documentare, îmi place să navighez pe Internet. E o plăcere necesară.

Ce nu-i place:

Nu-mi place praful. E un coşmar, la cele 200 de maşinuţe, să le şterg pe fiecare. E un chin să le mut din rafturi şi apoi să le ordonez la loc, aşa că mi-am luat o perie specială cu care pot sa le curăţ la locul lor.