Capacitate 2017. Emoţii mari pentru elevii din Galaţi la a doua probă la Evaluarea Naţională: „La subiectul trei a fost mai greu. Cred că voi lua un şase”

0
Publicat:
Ultima actualizare:
Elevii au discutat subiectele la ieşirea din examen Foto: Valentin Trufaşu
Elevii au discutat subiectele la ieşirea din examen Foto: Valentin Trufaşu

Absolvenţii clasei a VIII-a au intrat cu trac la examenul de Matematică, dar la ieşirea din sălile de concurs s-au declarat încrezători că vor obţine note mari şi la această probă, chiar dacă nu au reuşit să rezolve toate problemele.

Miercuri, 21 iunie 2017, absolvenţii clasei a VIII-a au susţinut cea de-a doua probă a Evaluării Naţionale 2017: matematica.

La Şcoala nr. 33 din Galaţi primii elevi au început să iasă din examen în jurul orei 10.00. Toţi erau uşuraţi că au scăpat de emoţii, dar şi încrezători că vor obţine note bune. Discutau subiectele la Matematică  pentru a avea confirmarea că le-au rezolvat corect pe majoritatea dintre ele. 

”Au fost trei subiecte. La ultimul au fost trei subpuncte puţin mai grele, dar m-am descurcat. Cred că voi lua nota 8”, ne-a declarat Mihaela B.(14 ani).

Se pare că subiectul trei le-a dat elevilor cele mai mari bătăi de cap, acesta fiind în centrul discuţiilor după ieşirea din examen. ”La subiectul trei a fost mai greu. Cred că voi lua un şase”, ne-a declarat o altă elevă, Andreea C. (14 ani).

Peste 3.500 elevi din judeţul Galaţi s-au înscris la examenul de Capacitate 2017, iar la examenul de la Limba Română participarea a fost de 99,2%.

Elevii gălăţeni au susţinut probele de concurs în 118 centre din întregul judeţ, lucrările urmând să fie corectate în cinci centre de evaluare.

Examenele s-au desfăşurat în săli de clasă monitorizate video. Rezultatele vor fi afişate pe 26 iunie, candidaţii având posibilitatea să depună contestaţii în aceeasi zi, până la ora 20.00. Rezultatele finale vor fi cunoscute pe data de 30 iunie.

Galaţi



Partenerii noștri

Ultimele știri
Cele mai citite