Bilanţ la Transurb după două luni fără transportatorii privaţi: încasările au crescut de 4 ori, dar şi cheltuielile de două ori

0
Publicat:
Ultima actualizare:

După eliminarea de pe trasee a transportatorilor privaţi pe 9 mai, societatea publică de transport local din Galaţi, Transurb, este încă în etapa evaluărilor. Una dintre certitudini este că, după ce au fost concediaţi 138 de angajaţi, acum societatea este nevoită să angajeze 118 persoane, pentru a suplini lipsa acută de personal.

După două luni de la eliminarea transportatorilor privaţi de pe trasee, încasările la Transurb au crescut de patru ori, dar şi cheltuielile cu salariile personalului, combustibil şi cele de la întreţinere s-au dublat. 

Zilnic, au loc la Transurb concursuri de angajare de şoferi, vatmani, controlori şi vânzători de bilete.

Societatea de transport public local are în prezent 647 de angajaţi, după ce anul trecut a fost nevoită să renunţe la 138 de persoane, ca urmare a restructurărilor de personal.

Eliminarea transportatorilor privaţi de pe traseele din Galaţi a făcut ca Transurb să fie nevoită acum să facă angajări masive, având nevoie de 118 persoane pentru a suplini lipsa de personal de pe autobuze, troleibuze, tramvaie, dar şi din sectoarele de întreţinere.

O problemă este la vatmani, în sensul că sunt greu de găsit persoane calificate pe această meserie.

”Ca urmare a acestei situaţii, am luat decizia în consiliul de administraţie să înfiinţăm o şcoală de vatmani la Transurb. Sperăm ca până pe 15 iulie aceasta să fie autorizată, şcoala urmând să funcţioneze în autobaza de pe strada Coşbuc”, a declarat Genica Totolici, directorul Transurb.

În prezent, la Transurb sunt angajaţi 48 de vatmani, însă e nevoie de alţi 42 de vatmani pentru ca tramvaiele să circule în condiţii normale pe traseele din Galaţi.

Galaţi



Partenerii noștri

Ultimele știri
Cele mai citite