Au fost identificate şi izolate patru persoane care au călătorit cu bărbatul din Galaţi infectat cu coronavirus. Doi gălăţeni ignoră carantina

0
Publicat:
Ultima actualizare:
FOTO Inquam Photos / Virgil Simonescu
FOTO Inquam Photos / Virgil Simonescu

Poliţiştii verifică imaginile de pe camerele de supraveghere din microbuz şi identifică pe rând călătorii din mijlocul de transport unde s-a aflat pe 29 februarie şi gălăţeanul de 72 de ani infectat cu coronavirus. Depăşite de situaţie, autorităţile au apelat la un ONG pentru a verifica zilnic cele aproape 700 de persoane izolate la domiciliu în judeţul Galaţi.

Bărbatul de 72 de ani, din Galaţi, care a venit din Lombardia (Italia) pe 29 februarie cu un avion, a coborât pe aeroportul Otopeni şi a plecat spre Galaţi cu un microbuz, a fost  infectat cu noul coronavirus (COVID-19).

În urma analizării imaginilor de pe camera de supraveghere din microbuz, au fost identificate patru persoane care au coborât la Galaţi, în timp ce restul au făcut acest lucru la Brăila. Nu se ştie încă dacă acestea sunt din Brăila sau o parte au trecut cu bacul spre Tulcea, ori au plecat în alte zone ale ţării, acest lucru urmând să fie lămurit în următoarele zile. La Buzău, din informaţiile primite de la Prefectura Galaţi, nu a coborât nimeni.

”În cazul bolnavului infectat cu coronavirus, am început să identificăm persoanele. Sunt patru persoane identificate care sunt din judeţul Galaţi, şoferul este din Bucureşti, dintr-un total de 17 pasageri. La o parte dintre acestea au fost luate şi probe. Inspectoratul Judeţean de Poliţie Galaţi lucrează şi identifică persoanele care au fost în microbuzul cu care a călătorit acesta. Ne-au fost comunicate date de către societatea de transport ale persoanelor care au folosit cupoane de pensie pentru a călători cu microbuzul. Continuăm verificările în această seară şi în această noapte pentru a identifica toate persoanele. Facem din nou un apel către toate persoanele, către toţi cei care au călătorit pe 29 februarie cu un microbuz de la Bucureşti spre Galaţi, care s-au îmbarcat la 12,15 din Gara de Nord şi apropierea acesteia şi din zona Basarab să contacteze de îndată autorităţile. Este o situaţie extrem de serioasă şi dorim să prevenim alte cazuri de îmbolnăvire. Dacă cunoaşteţi persoane care au călătorit sâmbătă, pe 29 februarie, de la Bucureşti spre Galaţi, informaţi-ne de îndată”, este apelul lui Gabriel-Ioan Avrămescu, prefectul judeţului Galaţi.

Ţinând cont de riscul mare de transmitere a virusului, un concert ce urma să fie susţinut la Sala Sporturilor din Galaţi în această seară, a fost anulat. Reprezentanţii Direcţiei de Sănătate Publică Galaţi au decis ca niciun alt eveniment public să nu mai aibă loc în această perioadă, cum ar fi, de pildă, spectacolele de teatru.

A ignorat izolarea la domiciliu şi a plecat în Italia

Autorităţile au identificat un alt gălăţean care nu a respectat izolarea la domiciliu, ba mai mult decât atât, a plecat din ţară.

”Din datele noastre, se află în Italia. Au fost făcute verificări la domiciliul acestuia şi s-a luat legătura cu membrii familiei şi cu colegii acestuia. A răspuns la telefon reprezentanţilor Direcţiei de Sănătate Publică Galaţi, iar apoi nu a mai răspuns şi a furnizat un număr de Italia. Dacă vor fi întrunite elementele constitutive ale infracţiunii de zădărnicire a combaterii bolilor, împreună cu Parchetul de pe lângă Judecătoria Galaţi, vom întocmi un dosar penal pe numele cetăţeanului în cauză”, a declarat Cornel Mototolea, şeful Inspectoratului Judeţean de Poliţie Galaţi.

Imagine indisponibilă

Cornel Mototolea, şeful IPJ Galaţi (stânga), Gabriel-Ioan Avrămescu, prefectul judeţului Galaţi (centru) şi Radu Murea, reprezentantul organizaţiei neguvernamentale FOTO Valentin Trufaşu

Un alt gălăţean a decis să ignore izolarea la domiciliu dispusă de autorităţi şi a plecat de acasă acum trei zile, iar poliţiştii nu au încă informaţii despre locul unde s-ar afla acesta.

Sprijin al unui ONG pentru contactarea sutelor de gălăţeni izolaţi la domiciliu

Pentru că depăşesc cu mult capacităţilor virusologilor din judeţul Galaţi pentru verificarea zilnică a celor 673 de persoane izolate la domiciliu, Prefectura Galaţi a decis să ceară sprijinul unei organizaţii neguvernamentale pentru a-i asista în acest sens.

”Începând de mâine (n.r. luni, 9 martie) vom face un centru de permanenţă la DSP Galaţi, vom contacta zilnic cele aproape 700 de persoane. Îi vom întreba dacă au febră şi alte afecţiuni, în plus dacă au medicamente, dacă au nevoie de ceva, de sprijin din partea Prefecturii, de mâncare şi alte solicitări. Noi vom face o bază de date comună şi vom comunica partea medicală către Direcţia de Sănătate Publică şi celelalte probleme către Prefectură. O să avem zilnic între 15 şi 20 de voluntari angrenaţi în această activitate”, a precizat Radu Murea, reprezentantul organizaţiei neguvernamentale.

În urma unei decizii luate astăzi de către Departamentul pentru Situaţii de Urgenţă, au fost sistate toate vizitele persoanelor care doresc să intre la bolnavii internaţi în spitalele din judeţul Galaţi. De asemenea, toate stagiile studenţilor de la facultăţile de medicină şi farmacie au fost sistate.

Cele patru persoane care erau internate în centrul de carantinare de la Galaţi au fost externate, decizia fiind luată de către Direcţia de Sănătate Publică Galaţi. Toate probele recoltate de la aceştia au ieşit negative în urma analizelor de laborator, a precizat Gabriel-Ioan Avrămescu,  prefectul judeţului Galaţi.

Galaţi



Partenerii noștri

Ultimele știri
Cele mai citite