Agenda zilei. Vezi aici cele mai importante evenimente de azi din Galaţi şi Brăila

0
Publicat:
Ultima actualizare:

AGENDA 19 iulie-Întâlnire cu suporterii:La ora 13.00, în sala de protocol a clubului de fotbal Otelul Galaţi va avea loc întâlnirea dintre Jandarmeria Galaţi, reprezentanţi ai clubului, suporteri şi celelalte forţe angrenate în misiunile de asigurare a ordinii publice conform Legii nr.4/2008.

ÎNVĂŢĂMÂNT
Astăzi, cei care sunt nemulţumiţi de notele primite la examenul de titularizare vor putea depune contestaţii la sediul celor două centre de examinare: Colegiul Costache Negri şi Liceul de Marină.

ECOLOGIE

Consiliul Judeţului Galaţi organizează astăzi, la ora 10.00, o dezbatere publică cu privire la conţinutului Planului de Management al Ariei Naturale protejate Pădurea Gârboavele. Evenimentul are loc la Complexul Muzeal de Ştiinţele Naturii şi are drept scop consultarea factorilor de decizie şi a populaţiei judeţului Galaţi asupra conţinutului Planului de Management, în vederea aprobării acestuia de către CJ.

ŞTIRI DIN TRAFIC

STRĂZI BLOCATE ÎN GALAŢI: Săptămâna aceasta au loc lucrări de reparaţii ( frezare si asfaltare) pe următoarele străzi: DN2B-Nalba, Arad, Bulevardul Galaţi colţ cu Oţelarilor, Cloşca, Viaduct Sidex şi Ovidiu
STRĂZI BLOCATE ÎN BRĂILA: Pentru cei care călătoresc spre litoral şi aleg Drumul pe la Giurgeni Vadul Oii mare atenţie la Drumul DN 21 A Bărăganu Ţăndărei şi la DJ 213 (Drumul Mării) Mihai Bravu-Gura Ialomiţei. Drumurile sunt excelente numai pe teritoriul judeţului Brăila, dar odată cu intrarea în judeţul Ialomiţa ele devin adevărate capcane pentru şoferi
Radare:
RADARE GALAŢI:DN 26, Faleza Superioară, Siderurgiştilor, bulevardul George Coşbuc.

RADARE BRĂILA: Poliţiştii supravbeghează circulaţia rutieră în special pe DE 584 Brăila-Bărăganu şi DJ 213 Viziru-Luciu, drumuri folosite în această perioadă de cei care venind din Moldova se îndreaptă către litoral. De asemenea, pe DJ 213, sunt şi echipaje mixte poliţişti-inspectori ARR care verifică respectarea tonajului pe osie de către transportatorii de marfuri

Unde mergem


Cinema
Ora 17.00 Filmul "Naşa" - Cinema „Central" - Brăila
Ora 19.00 Filmul "Domnişoare de Onoare" - Cinema „Ţiglina"- Galaţi
Filme 3 D la Brăila, la Cinema City, în Promenada Mall
Filmul „Piraţii din Caraibe: Pe ape şi mai tulburi": orele 11.00 - 22.00


Expoziţii
Ora 10,00 188 "Aproape de casă"- expoziţie Luminiţa Radu şi Miruna Mihaela Haşegan la Muzeul de Artă Vizuală din Galaţi
ora 10.00- Expoziţie numismatică la Muzeul de Istorie+foto
ora 10.00- Mărturii arheologice recent descoperite pe teritoriul judeţului Galaţi
ora 11.00- „Endemisme floristice din România" la Muzeul de Ştiinţe ale Naturii din Brăila+foto
Cluburi
12.00 Club Temptation Brăila - petrecere la Plajă
20.00 Cabana Stejarilor din Brăila- petrecere românească
21.00 Facultatea de bere cu Dudu şi Hippie în Scena Cafe (FOTO FLORIN CHIRIAC)
22..00 Black Ball Club Brăila


Pontul zilei


Expoziţie marca Teodor Vişan


Pictorul gălăţean Teodor Vişan vă invită să vizitaţi cea mai recentă expoziţie a sa, găzduită de Galeriile "Nicolae Mantu". Artistul a expus pe simezele galeriilor nu mai puţin de 35 de lucrări în acuarelă. De-a lungul timpului, pictorul Teodor Vişan a avut peste 25 de expoziţii personale sau colective şi a participat la mai multe concursuri internaţionale. Expoziţia poate fi vizitată zilnic, între orele 09.00-18.00.

Galaţi

Top articole

Partenerii noștri


Ultimele știri
Cele mai citite