A refuzat să-i fie prelevate probe biologice pentru stabilirea alcoolemiei după ce s-a oprit cu maşina într-un gard

0
Publicat:
Ultima actualizare:

Un bărbat de 38 de ani este cercetat pentru refuz sau sustragere de la prelevarea de mostre biologice, în condiţiile în care a pierdut controlul maşinii şi s-a lovit cu aceasta de un gard, iar la sosirea poliţiştilor, a refuzat să îi însoţească la spital pentru prelevare de probe biologice.

Pe 30 ianuarie, un bărbat de 38 ani, din municipiul Tecuci, a condus un autoturism pe strada 1 Decembrie din aceeaşi localitate şi, pierzând controlul direcţiei, a lovit un gard.

”Poliţiştii sosiţi la faţa locului au solicitat conducătorului auto testarea cu aparatul etilotest, dar acesta nu a acceptat, refuzând totodată să-i însoţească pe aceştia la spital, în vederea prelevării de probe biologice pentru stabilirea alcoolemiei în sânge”, a declarat Crina Dragu, purtătorul de cuvânt al IPJ Galaţi.

Şoferul s-a ales cu dosar penal pentru refuz sau sustragere de la prelevarea de mostre biologice. În aceeaşi zi, poliţiştii din comuna Cudalbi au oprit în trafic, pe D.J. 251, un tractor cu remorcă, condus de un bărbat de 36 ani, din localitate.

Cu ocazia verificărilor, poliţiştii au constatat că atât tractorul, cât şi remorca erau neînmatriculate, motiv pentru care au deschis un dosar de cercetare penală pentru punere în circulaţie sau conducere a unui autovehicul neînmatriculat.

Galaţi



Partenerii noștri

Ultimele știri
Cele mai citite