Zi de doliu naţional în memoria victimelor de la Smolensk

0
Publicat:
Ultima actualizare:

Data de 18 aprilie a fost declarată zi de doliu naţional în memoria victimelor din pădurea de la Smolensk. Toate instituţiile publice, dar şi pesoanele fizice au obligaţia să facă acest lucuru, în cazul în care au arborate steaguri la locuinţă.

În şedinţa de ieri, Guvernul României a declarat data de 18 aprilie 2010 zi de doliu naţional, în memoria victimelor accidentului aviatic de la Smolensk, în care şi-au pierdut viaţa preşedintele Poloniei, Lech Kaczynski, şi soţia sa Maria Kaczynska, alături de alte 94 de persoane.

„Prefectului – judeţul Galaţi a transmis tuturor instituţiilor publice locale, primării şi servicii publice deconcentrate, că au obligaţia arborării drapelului României în bernă în ziua de 18 aprilie 2010”, a declarat Petrica Paţilea, purtător de cuvânt al Instituţiei Prefectului Galaţi.

Steagul Românieie va coborât în bernă şi la sediile partidelor politice, sindicatelor, patronatelor, instituţiilor de învăţământ, instituţiilor de cultură şi misiunilor diplomatice ale României, precum şi la punctele pentru trecerea frontierei, în aeroporturi, porturi, gări şi autogări, pe navele de orice fel care navighează sub pavilion românesc.

Petrica Paţilea mai spune că persoanele fizice au aceeaşi obligaţie de a coborâ steagul în bernă, în cazul în care au arborat drapelul României la locuinţe sau la reşedinţe. De asemenea, posturile radio şi televiziune, precum şi instituţiile de cultură vor avea obligaţia să îşi adapteze programul în mod corespunzător.

Galaţi



Partenerii noștri

Ultimele știri
Cele mai citite