ZOD!AR - noul club în care te distrezi după zodia în care te-ai născut

0
Publicat:
Ultima actualizare:

ÎIncepând cu 23 aprilie 2010 toţi gălăţenii vor avea un nou loc de distracţie denumit ZOD!AR CLUB. Clubul este situat în locaţia fostului Cinema Popular în incinta "Parcului Eminescu".

Zod!ar înseamnă o locaţie de altă factură decât cele existente până acum în Galaţi. Conceptul care a stat la baza viitorului club este unul extrem de generos. S-a pornit de la oameni, de la tipologii diferite de oameni, de la diferenţele date de apartenenţa la zodii şi s-a ajuns la crearea unui ambient unic în care oameni diferiţi se simt la fel de bine.

Clubul îşi propune în general evenimente live, sloganul live "music & more" exprimă cu siguranţă această dorinţă a amfitrionilor. Ca genuri muzicale, administratorii îşi propun să promoveze jazz-ul, muzica rock, alternative, folk şi multe altele.

Dacă partea de concerte live este clar definită, „more" înseamnă promovarea şi a celorlalte arte.

"Nimeni nu a uitat că acolo a funcţionat un cinema, că în Galaţi nu mai există cinematografe, de aceea într-un viitor apropiat vor exista proiecţii de filme şi festivaluri de scurt metraje în această locaţie. Clubul este de asemenea pregătit să gazduiască spectacole de teatru, prezentări de modă şi orice gen de manifestare artistică.

Zod!ar dispune de o scenă pentru concerte live, dotată cu aparatură profesională de lumini şi sunet. Acustica sălii este remarcabilă, iar artiştii care vor concerta vor dispune şi de dressinguri special amenajate.

Ambientul este unul deosebit de simplu, acordat la conceptul de bază. Mobilierul este minimalist, dar foarte funcţional, pe laterale sunt dispuse canapele circulare, iar spaţiul din faţa scenei este extrem de generos. Predomină culorile reci dar atent „încalzite" de jocuri de lumini.

Pentru deschidere, organizatorii au pregătit două concerte live din zona alternative: The MOOoD şi The Mono Jacks.
Pe 23 aprilie de la ora 22.00 vor urca pe scenă cei de la The Moood (intrarea este liberă) , iar sâmbătă 24 aprilie vor concerta The Mono Jacks. Duminică 25 aprilie se anunţă un party pe ritmuri brit-indie rock, unde toţi cei născuţi în zodia taurului vor primi surprize.

În viitorul apropiat vor concerta la Zod!ar Club trupa Grimus, Omul cu Şobolani şi bineînţeles trupe gălăţene, în planurile celor de la Zod!ar intrând şi promovarea muzicienilor din Galaţi.

Galaţi



Partenerii noștri

Ultimele știri
Cele mai citite