Vocea Moldovei/ România lui Procust
0
În chestiunea regionalizării ţării, românii sunt sfâşiaţi inutil între fixaţiile lui Băsescu şi miorlăiala oponenţilor lui. Stupefiant e că niciuna dintre tabere nu ştie ce vrea, dar îşi susţine cu tărie dreptul de a stabili viitorul românilor.
De câteva zile mă simt ca între două televizoare date la maximum. Zgomotul lor mă asurzeşte. Sunt bombardat cu informaţii dar, paradoxal, nu înţeleg nimic.
O vreme, am crezut că eu sunt de vină pentru această deficienţă de percepţie. „M-oi fi ramolit", mi-am zis, apoi am căutat „pe net" o metodă de a-mi ţine spiritul în stare de veghe. În cele din urmă, pentru că nici măcar Google nu le ştie şi nu le poate rezolva pe toate, am abandonat netul, am ignorat efectul şi am început să explorez cauzele. Chiar aşa: de ce vor şi de ce nu vor ăştia să modifice actuala formă de organizare administrativă a României?! Complicat...
Cei care vor, habar n-au de ce vor. Probabil că acesta este unul dintre puţinele lucruri clare din toată această poveste confuză. Oricât ar aduna, ar scădea, ar înmulţi şi ar împărţi, rezultă că nimeni nu poate calcula beneficiile şi pierderile. Căci dispar nişte posturi, dar apar altele, sunt radiate nişte proceduri birocratice, dar se instaurează altele, s.a.m.d.
Pe de altă parte, cei care nu vor, habar n-au de ce nu vor. Nu există argumente contra clare ( în afara miorlăielilor despre apartenenţe inventate sau anacronice la o comunitate regională/etnică sau alta), ci doar critici virulente, în cel mai pur stil caragialesc.
Ţara e disputată de două tabere furioase, care o scurtează sau o întind cu „frenezie piranhiană", întocmai ca pe drumeţul torturat de Procust în celebrul lui pat de aramă.
În aceste condiţii, zgomotul de fond (compus mai ales din urlete isterice) e mai puternic decât muzica ideilor, iar eu (şi pariez că nu doar eu) mă simt ca-ntre două televizoare date la maximum. Să le închidă cineva, naibii, pe amândouă!
Se încarcă comentariile...
