Vivi Stamate-Antrenorul maestru în ştiucăreală

Antrenorul fotbaliştilor de la echipa a doua a Oţelului este unul dintre cei mai tari pescari de ştiucă din Galaţi

PROFIL
Născut. 17 ianuarie 1970
Studii. Facultatea de Educaţie Fizică şi Sport
Familie. căsătorit, un copil

„Am început fotbalul la 20 de ani şi m-am lăsat la 17", spune Vivi Stamate, cu umorul fin care-l caracterizează, despre primii săi ani ai carierei de fotbalist.

Renunţase la 17 ani, la 20 s-a întors la Ancora, iar peste alţi doi, în 1982, era luat de Oţelul, imediat după ce se intrase în „C".

A prins prima promovare în „A", cea din 1986, iar după primul sezon în eşalonul de elită, a plecat la Dacia Unirea Brăila, unde a stat alţi cinci ani şi o nouă promovare în „A". „Am jucat cu zâmbetul pe buze.

Plăcerea era maximă, zâmbeam şi când aveam sânge pe tibei", mărturiseşte Vivi Stamate.

A pus ghetele în vitrină în 1992 şi de atunci a muncit numai pentru Oţelul, cu menirea de a creşte jucători pentru echipa mare. Acum este antrenor principal la Oţelul II, care activează în Liga III.

A început cu boldul îndoit

Marea sa pasiune este pescuitul la răpitor. Este arhicunoscut printre pescarii cu valenţe la ştiucă drept unul dintre „marii artişti" ai ştiucărelii din oraş. Primele tangenţe au fost în anii copilăriei, pe iazul de la bunici. Îndoia boldul şi dădea la cărăşel.

Pe baltă cu adevărat a ajuns târziu, prin 1995. „Ne duceam peste Dunăre, cei de la club, chipurile la pescuit dar de fapt ne strângeam pentru spriţuri", spune Stamate. Microbul pentru ştiucă i l-a inoculat Gelu Pecheanu, fostul contabil şef de la Oţelul. Acesta i-a pus lanseta în mână şi tot el l-a dus prima dată la ştiucă.

Odată ajuns prima oară în Deltă, i-a rămas în suflet. „Sunt înnebunit să stau în barcă, de aici se trage şi faptul că pescuiesc numai la ştiucă. Nimic nu mă relaxează, nu-mi dă energie mai mult ca o zi în Deltă. Este ca un drog, am devenit dependent. Dacă stau o lună fără să ajung acolo, simt că înnebunesc", mărturiseşte Vivi cât de dragi îi sunt canalele şi ghiolurile Deltei.

A avut noroc să întâlnească un barcagiu expert cu „linguriţa" şi a furat repede meserie, ajungând ca ce mai mare captură a sa să fie o ştiucă de 9,1 kg.. Îşi dă seama unde stă ştiuca după val şi multe altele. Rar se întâmplă să plece în Deltă fără să aibă o sesiune reuşită. „Pe cât îmi permite serviciul, plec numai după solunar. Niciodată nu a mers după lună plină, în primul pătrar. Când luna scade, întâmplător agaţi vreouna. E pasivă, sîngerie în cerul gurii, cu dinţii moi, nu mănâncă deloc", a mărturisit Vivi Stamate ce stă la baza unei ştiucăreli reuşite.

O singură dată a păţit-o, când nici măcar nu a văzut vreo ştiucă în apă.

CE ÎI PLACE

Marea plăcere este să stau în barcă. Sunt în stare să mă plimb cu barca o zi întreagă, fără să arunc linguriţa. De aceea merg numai în Deltă, acolo am unde să mă plimb şi e liniştea dorită. Am barcă şi aici, la Dunăre, dar nu mă atrage deloc.

CE NU ÎI PLACE

Că s-au concesionat zona uriaşe din Deltă. Ne iau din liniştea şi farmecul ghiolului tot venind în controale. Am refuzat mereu să le plătesc. Spre exemplu, pe Holbina, le-am spus să-mi ceară bani când mă găsesc pescuind. Cum eu ştiu zona ca-n palmă, au dat de mine doar când am vrut şi doar pe mal.

ÎNTREBĂRI ŞI RĂSPUNSURI

Care a fost sesiunea de pescuit cea mai productivă?

O să zică lumea că, dacă-s pescar, nu am cum să nu fiu mincinos. În patru ore, în care am băut şi cafea şi am şi mâncat, pe Bogdaproste, am luat în doi 350 de kilograme, şapte saci cu ştiucă, toate peste un un kil jumate. După două zile în care luasem o singură mârliţă, am dat peste locul unde era adunată. Dar era în 1998, alte vremuri

Acum ce înseamnă sesiune reuşită?

Nu mai este peştele de altădată. Într-o dimineaţă foarte bună abia ajungi la 30-40 de bucăţi şi asta se întâmplă rar de tot. Acum zece ani luam de la o sută în sus.