Accidentul de la Metalurgic: “Vinovat este administratorul căminului”, este verdictul şefului Inspectoratului de Stat în Construcţii, Cristian Capetis

0
Publicat:
Ultima actualizare:

Inspectorul şef consideră că în cazul femeii care a stat 13 zile în comă profundă din cauza unei bucăţi de tencuială care i-a căzut în cap, aplicarea Legii privind siguranţa în construcţii relevă clar cui îi revine responsabilitatea.

Potrivit Legii 10/1995 privind calitatea în construcţii, proprietarii au obligaţia de a efectua la timp lucrări de întreţinere şi reparaţii, în conformitate cu Cartea tehnică a clădirii. Legea prevede aceleaşi obligaţii şi pentru administratorii şi utilizatorii construcţiilor, cu precizarea că acestea trebuie stipulate şi în contractele încheiate între părţi.

Pornind de la aceste prevederi, conducerea Inspectoratului de Stat în Construcţii (ISC) Galaţi a emis o ipoteză dacă nu ciudată, cel puţin surprinzătoare în cazul accidentului de la Liceul Metalurgic, în care o femeie a fost grav rănită de o bucată de tencuială desprinsă dintr-un balcon al Căminului B.

„Singurul vinovat în cazul de la Liceul Metalurgic este administratorul căminului, respectiv Grupul Şcolar Metalurgic. Proprietarul este în acest caz Statul român, dar acesta nu poate fi tras la răspundere decât printr-o instituţie de-a sa", spune inspectorul şef al ISC Galaţi, Cristian Capetis.

Ipoteza şefului ISC se bazează pe faptul că, în urmă cu aproape două luni, Primăria Galaţi ar fi trimis către Grupul Şcolar Metalurgic, Cartea tehnică a clădirii căminului.
„Odată cu asumarea acestei cărţi tehnice, conducerea liceului trebuia să răspundă în totalitate de urmărirea comportării în timp a construcţiei. Primăria s-a spălat pe mâini, practic este exonerată de orice răspundere întrucât şi-a delegat răspunderile către administrator. Acesta nu mai poate spune «n-am ştiut»!", a mai declarat Cristian Capetis.

Amendată de ISC cu suma de 7.700 de lei, conducerea Liceului Metalurgic a contestat sancţiunea în instanţă.
„Nu le dau sorţi de izbândă. Sunt responsabili în totalitate. Ei spun că această carte tehnică n-are număr de înregistrare la liceu. Din punctul meu de vedere, ei trebuia să trimită înapoi la Primărie această carte tehnică şi să ceară reprezentanţilor acestei instituţii să-şi asume responsabilităţile de proprietari", a concluzionat inspectorul şef al ISC Galaţi.

Pe lângă amenda maximă aplicată conducerii liceului, Inspectoratul de Stat în Construcţii a dispus şi repararea marginii exterioare a balcoanelor căminului. Contabilitatea Liceului Metalurgic a şi disponibilizat 400 de lei pentru realizarea unui acoperiş protector în dreptul intrării în căminul B.

Galaţi



Partenerii noștri

image
canal33.ro
Ultimele știri
Cele mai citite