Galaţi: Gabriel Viglianti - Puma argentiniană de la Oţelul
0
Fotbalist cu gleznă fină, cu o lovire a balonului de o naturaleţe rară, Gabriel Viglianti este un nume „greu” al echipei
Profil:
Născut: 12 iunie 1979, Argentina
Carieră: fotbalist, legitimat în prezent la FC Oţelul Galaţi
Familie: Căsătorit, un copil
Cariera talentatului argentinian a fost însă marcată de accidetări care păreau că îl vor îndepărta pentru totdeauna de gazon.
Prima problemă a avut-o la 19 ani, cu ligamentele genunchiului. A urmat o ruptură de menisc, la genunghiul stâng, iar acum, la 30 de ani, a trebuit să suporte o a doua intervenţie chirurgicală la acelaşi picior.
S-a întors în „iarbă”
Operaţia a fost fost un succes şi după cinci luni de recuperare în România sub îndrumarea medicului de la club, Mihai Troacă, săptămână trecută a revenit într-un meci oficial al primei echipe de la Oţelul.
În repriza secundă a meciului de cupă cu Unirea Alba Iulia, când antrenorul l-a chemat de la încălzire, publicul a luat foc, Fotbalistul recunoaşte că nu şi-a putut opri lacrimile în faţa celor care îl iubesc şi l-au aşteptat cu sufletul la gură.
"A fost poate cea mai grea clipă din aceste şase luni. Ovaţiile oamenilor din tribună m-au emoţionat încât mi-au dat lacrimile. Am închis ochii, am spus o rugăciune şi am încercat să mă concentrez, ştiam că pe teren nu am voie să-i dezamăgesc. Căldura suporterilor de la final a fost cea mai mare recompensă pentru această jumătate de an de muncă", povesteşte fotbalistul.
Familia i-a fost alături
Susţinut din tribune în meciul revenirii de către familie şi de verii veniţi special de la mii de kilometri, tocmai din Argentina, Viglianti zâmbeşte din nou.
"Nu mi-a fost teamă deloc în aceste şase luni, ştiam că va fi bine. M-am lăsat în mâna lui Dumnezeu, credinţa mi-a dat forţă şi speranţă. Zâmbetul fetiţei, Martina, de un an şi zece luni, dragostea soţiei, Romina, mi-au dat linişte şi încredere. Acum ştiu că trebuie să muncesc mult pentru a reveni la potenţialul maxim, să nu-i dezamăgesc pe cei care au avut încredere în mine”, a mărturisit „Vili”.
Al doilea meci al său de după operaţie, primul de campionat, a fost cel câştigat duminică la Tg. Jiu. A intrat în repriza secundă iar pe final a fost foarte aproape şi de primul gol, un rist exterior plin din unghi închis, care a zguduit bara transversală
Ce îi place:
Preţuiesc cea mai importantă valoare în viaţă, familia, sunt fericit alături de soţie, copil şi cei aproapiaţi. Nu ne place în cluburi, mai ieşim uneori la restaurant, dar preferăm mesele de familie. Fotbalul şi familia sunt iubirile vieţii mele.
Ce nu îi place:
Oamenii mincinoşi şi cei aroganţi. Dumnezeu ştie ce face cu fiecare om, aşa că mă depărtez de ei, nu încerc eu să le schimb modul de a se comporta. Nu-mi plac nici cei care fug de muncă, se păcălesc singuri.
Întrebări şi răspunsuri:
Care sunt diferenţele între fotbalul argentinian şi cel de aici?
În România, ca în mai tot fotbalul din America, se pune mult accent pe calităţile fizice, forţă şi viteză, pe când în cel sud-american se valorifică tehnica. Oarecum la fel sunt suporterii, doar că acolo sunt şi mai pătimaşi. Deseori e nebunie curată, îşi iubesc idolii sau invers mai ceva ca pe propria viaţă.
Cum ţi se pare Galaţiul?
Faleza este superbă. Când mă plimb pe malul Dunării mă simt oarecum ca acasă, nu simt distanţa. Zgomotul, aglomeraţia, agitaţia din oraşele mari nu-mi plac. Galaţiul este un oraş liniştit care mi se potriveşte, nu e nebunia din marile metropole.
Născut într-o ţară pentru care sportul-rege este un cult, Gabriel Alejandro Viglianti şi-a început traseul în fotbalul profesionist la Cordoba, în 2000. A mai trecut pe la Agrario, iar din 2004 a jucat în Bolivia pentru cluburile Unión Central, San José şi Bolívar. Din ianuarie 2008, a venit la Oţelul Galaţi, unde a marcat opt goluri în 38 de meciuri.
Se încarcă comentariile...
