Vezi aici ce cred gălăţenii despre etichetarea alimentelor nesănătoase

0
Publicat:
Ultima actualizare:

Alimentele cu bulină nu vor avea impact asupra locuitorilor de la malul Dunării. Cei mai mulţi dintre gălăţeni nu îşi permit să consume produse eco aşa că proiectul de lege privind etichetarea cu bulină nu îi opreşte pe oameni să mănânce nesănătos.

Proiectul de lege privind etichetarea alimentelor cu bulină, în funcţie de gradul de pericol pentru organism, nu îi va împiedica pe oameni să consume produse dăunătoare sănătăţii. Ne-au confirmat-o chiar cei cu care Adevărul de Seară a stat de vorbă.

Deşi majoritatea gălăţenilor consideră că proiectul avizat de Senat este binevenit, cei mai mulţi dintre aceştia vor continua să mănânce în funcţie de cât şi cum le permite buzunarul.

"Ştiu despre acest proiect de lege. E de bine, vom ţine cont de bulinele de pe alimente, dar în funcţie de cât ne permite buzunarul. Eu sunt pensionară şi nu îmi permit să dau prea mulţi bani pe mâncare. Eu, cu siguranţă, voi cumpăra ca şi până acum, produse ieftine", ne-a mărturisit Rodica Dimitriu, în vârstă de 70 de ani.

Nici tinerii nu s-au declarat prea receptivi în ceea ce priveşte atenţia sporită asupra produselor pe care le consumă.

"Nu îmi place ideea. E o pierdere de timp. Eu oricum voi ţine cont întotdeauna şi de preţ aşa că bulina de pe aliment nu mă va influenţa. Cumpăr ce îmi permit, nu ce îmi dictează bulina. Dacă tot se doreşte această lege, atunci să mărească şi veniturile ca să ne putem permite să mâncăm sănătos", ne-a spus Bogdan Buturcescu, în vârstă de 22 de ani.

"Mi se pare o idee bună. Uneori ţin cont de ce mănânc, alteori nu. Probabil că aşa voi face şi cu alimentele cu bulină", ne-a spus Dana Boghian, de 22 de ani.

Dacă cei mai mulţi dintre gălăţenii intervievaţi de Adevărul de Seară se declară pro implementării acestui proiect, există însă şi oameni mai puţin încrezători în impactul pozitiv al bulinelor.

"Atâta timp cât mâncăm fasole din cu totul alte ţări din Europa şi varză din China, sare bulina. Poate că e o idee bună, dar nu mai avem încredere în ce consumăm. Pentru mâncarea copilului sunt foarte atentă la ce cumpăr, dar pentru noi luăm ce o fi, în funcţie de cât ne permite şi bugetul. Eu sunt bugetară aşa că nu câştig prea bine", ne-a spus doamna Luminiţa, în vârstă de 40 de ani.

Detectează singur aditivii

Unii dintre gălăţeni au propriul sistem de detectare a produselor dăunătoare sănătăţii aşa că, spun ei, nu au nevoie de bulina de pe alimente.
"Cam toate sunt rele. Eu am propriul meu obicei. Consum o dată şi dacă nu îmi face bine, nu mai cumpăr şi a doua oară. Aşa am procedat întotdeauna", ne-a spus Ionel Angheluţă, în vârstă de 71 de ani.

Mai există şi interesaţi de sănătate

Chiar dacă cei mai mulţi dintre gălăţeni nu ţin cont de calitatea produselor pe care le consumă, există însă şi excepţii în acest sens.

"Contează ca produsul să fie bun şi sănătos. Este foarte bun proiectul, era nevoie însă de mai mult timp de aşa ceva. Sunt atâtea produse cu E-uri că nici nu ştim ce să mai consumăm. Întotdeauna însă, vom ţine cont de data fabricaţiei", ne-a spus Vasilică Oprea, în vârstă de 40 de ani.

"E binevenită această idee. Astfel ne putem orienta şi noi mai bine în legătură cu ceea ce mâncăm. Eu mai mereu am preferat să dau mai mulţi bani pe un produs proaspăt şi sănătos. Mai bine puţin şi bun, decât mult şi prost", ne-a spus Iordache Mardare, în vârstă de 62 de ani.

Medicii sunt reticenţi

Direcţia Judeţeană de Sănătate Publică Galaţi este de părere că aplicarea bulinelor pe alimente nu va rezolva problemele oamenilor în ceea ce priveşte alimentaţia.

"Dacă se pun anumite buline pe ambalajul alimentelor nu cred că se rezolvă problema alimentaţiei. Pe ce criterii vor fi puse aceste buline? Mult mai bine ar fi dacă ar fi gândită o listă cu substanţele periculoase, care dintre acestea sunt interzise în alimentaţie. Aşa am avea o imagine mult mai clară asupra lucrurilor", ne-a declarat doctorul Valentin Boldea, directorul Direcţiei Judeţene de Sănătate Publică Galaţi.

Propunerea legislativă privind etichetarea produselor alimentare în funcţie de conţinutul aditivilor a trecut de plenul Senatului şi aşteaptă avizul Camerei Deputaţilor, forul decisiv.

Proiectul prevede că fiecare produs alimentar trebuie să aibă înscrisă pe etichetă sau pe ambalaj o bulină verde, portocalie sau roşie. Cea verde este destinată produselor alimentare sănătoase, care pot fi consumate zilnic fără să prezinte vreun risc pentru sănătate, bulina portocalie pentru produsele alimentare care trebuie consumate cu moderaţie, iar bulina roşie este pentru cele care conţin substanţe sau aditivi ce pot avea efecte dăunătoare asupra sănătăţii.

Proiectul introduce obligativitatea ca etichetele produselor alimentare să conţină o bulină, cu diametrul de 1,5 centimetri.

Galaţi



Partenerii noștri

Ultimele știri
Cele mai citite