Stiri din Galati

Vameşii dau Guvernul în judecată pentru salarii

2 septembrie 2010, 19:05 |  Autor: Liviu Ghinea | 

S-ar putea ajunge la închiderea vămilor. Foto: Liviu Ghinea

S-ar putea ajunge la închiderea vămilor. Foto: Liviu Ghinea

 

Lucătorii din sistemul vamal au luat decizia de a apela la această măsură, din cauza scăderii salariilor cu 25%.

În acest moment, la nivel naţional există un număr de aproximativ 4.000 de vameşi, dintre care 380 sunt angajaţi în regionala Galaţi, căreia îi sunt arondate şi judeţele Brăila, Buzău şi Vrancea.

Conform liderului regional al Sindicatului Vamal „Unirea", Florin Savenco, deja a fost demarată prima fază a acţiunii în instanţă.

„În acest moment sunt strânse semnăturile membrilor de sindicat, urmând ca ulterior să se facă o centralizare la Bucureşti. La data de 9 septembrie se va demara acţiunea în instanţă şi urmează ca în funcţie de decizia pe care o lua instanţa să hotărâm ce acţiuni vom întreprinde ulterior", a declarat acesta.

Savenco nu exclude posibilitatea ca vameşii să păţească exact ca profesorii, care şi-au câştigat drepturile în instanţă, însă ulterior nu le-au mai primit.

Conform aceleiaşi surse, odată cu tăierea sporurilor şi a reducerilor salarilale, s-a ajuns în situaţia ca un lucrător vamal, fără studii superioare să ajungă la un câştig net lunar de aproximativ 600 de lei, în timp ce unul cu studii superioare să încaseze aproximativ 800 de lei.

Vor ieşi în stradă

„Sunt oameni care s-au specializat în acest domeniu şi acum, după zece, douăzeci de ani de muncă este foarte greu să se reorienteze profesional", a mai declarat Savenco.

Sindicatul Vamal „Unirea" este afiliat la confederaţia sindicală Sed Lex. Având în vedere că în cursul acestei luni sunt anunţate proteste în stradă, vameşii nu exclud nici ei posibilitatea de a protesta în acest fel, cu riscul ca vămile să fie paralizate.


Introdu codul de mai jos:


* click pe imagine pentru reincarcare daca nu intelegi scrisul.



Trimite Anuleaza
TRIMITE
0 comentarii
 
     

    Ovidiu Nahoi

    Începe izolarea președintelui Traian Băsescu? Învestirea de astăzi a guvernului Mihai-Răzvan Ungureanu lasă loc acestei întrebări. Continuare

    Corupţia ca stare de fapt

    Liviu Avram

    Butada care caracterizează guvernările de stânga-dreapta din România: unii sunt prea hoţi, ceilalţi sunt prea proşti.

    Noapte bună, ţară dragă

    Dinu Patriciu

    Criza a creat oportunitatea reîntoarcerii la Europa unită a libertăţilor. În schimb, politicienii europeni ne-au aşezat pe drumul Europei imperiale.

    Ordin de zi pe unitate: demolaţi-l pe Ungureanu!

    Grigore Cartianu

    Există în România actuală o furie demolatoare care-şi trage seva din bezmetica tranziţie de la comunism la capitalism, de la dictatură la democraţie.

    Da svidanije, Felix!

    Radu Calin Cristea

    Scriam, în 2007, în „Adevărul", un comentariu cu titlul „Onoarea pătată a Rodicăi Culcer".

    Marea coafare

    Ion M. Ionita

    Schimbarea garniturii PDL îi face bine lui Ungureanu.

    Adevarul on Facebook
     
    anuntexpres.ro - widget 5 articole