Universitar: Galaţi - Gabrovo, parteneriat pentru educaţie

0
Publicat:
Ultima actualizare:

Universităţile din cele două oraşe au stabilit ieri direcţiile în care va decurge colaborarea ştiinţifică şi educaţională.

Consiliul Academic al Universităţii "Dunărea de Jos" din Galaţi şi conducerea Universităţii Tehnice din Gabrovo, Bulgaria, au pus ieri bazele unui parteneriat pe termen lung menit să dezvolte atât tehnicile de predare din cele două universităţi, cât şi activitatea de cercetare.

Fiecare dintre cele două instituţii de învăţământ superior şi-a prezentat facultăţile, iar la final au fost stabilite direcţiile de colaborare pe plan didactic şi ştiinţific care se vor derula prin intermediul unor schimburi de experienţă între studenţii şi cadrele didactice din Galaţi şi Gabrovo.

Delegaţia bulgară a vizitat apoi bazinul de încercări de la Facultatea de Nave şi laboratoare ale Facultăţii de Inginerie electrică şi electronică.

"Vor fi formate echipe mixte cu studenţi din cele două universităţi, echipe care vor participa la diverse proiecte europene. Vrem ca lucrările noastre de specialitate să fie publicate într-o revistă a universităţii din Bulgaria, iar noi vom insera în paginile revistei noastre lucrările lor", spune Mirela Praisler, prorectorul care se ocupă cu activitatea de relaţii internaţionale şi managementul calităţii cercetării ştiinţifice.

Vizita delegaţiei Universităţii Tehnice de Gabrovo s-a încheiat astăzi, odată cu prezentarea "Modalităţi şi posibilităţi de modernizare a utilajelor şi instalaţiilor din industrie".

Galaţi



Partenerii noștri

Ultimele știri
Cele mai citite