Uniţi pentru totdeauna de tragedia „Mogoşoaia”
0
Cel mai mare naufragiu românesc nu a adus doar suferinţă, ci şi legături sufleteşti speciale. Accidentul „Mogoşoaia”, din 10 septembrie 1989, care a adus moartea a aproape 200 de oameni, a creat relaţii deosebite între supravieţuitori şi salvatori.
Fatidica zi de 10 septembrie 1989 a rămas pentru totdeauna întipărită în mintea căpitanului Costică Gheorghe. Era marinar pe un vapor de manevră şi aştepta schimbul de tură. Din cauza ceţei dese, pasagerul Mogoşoaia a plecat din Galaţi cu o întârziere de 10 minute. Trebuia să plece la 8.00 şi a plecat la 8.10.
Primul martor ocular
„La 8.20 a fost în dreptul Bazinului Nou, unde era un ponton de acostare. Acolo eram eu. Aşteptam schimbul de tură. Am auzit semnalele de ceaţă şi mi-am dat seama că e pasagerul Mogoşoaia. Pe măsură ce se apropia auzeam un huruit. S-a creat o fereastră de limpezime în ceaţă şi am văzut prova pasagerului Mogoşoia şi prova convoiului bulgăresc „Petar Karamincev”.
„Stăteam la balustradă. Şi am strigat la colegi: «Veniţi să vedeţi o întâlnire între un pasager şi un convoi bulgăresc!». În următoarele două minute am văzut ciocnirea dintre cele două nave. Am auzit o rumoare de strigăte de groază. În clipa aceea am urcat repede la comandă şi am anunţat Dispeceratul Galaţi”, povesteşte căpitanul Costică Gheorghe.
În trei minute a pornit motoarele şi a plecat cu echipa la locul accidentului. Când a ajuns acolo pasagerul Mogoşoaia era cu fundul în sus. Se putea vedea doar o elice şi două cârme. În procesul care a avut loc atunci şi după 1990, a fost considerat primul martor ocular al tragediei.
Atunci i-a salvat şi viaţa lui Eugen Malihen, băieţelul de patru ani, care în aceea zi neagră şi-a pierdut părinţii, doi fraţi, trei verişori, un unchi şi o mătuşă.
„L-am găsit între doi muncitori, care au luat pasagerul pentru a se duce acasă. Apa era foarte rece, iar dacă mai întârziam nici ei nu mai rezistau. Am apucat de i-am salvat, iar în clipa următoare vasul s-a scufundat”, îşi aminteşte Costică Gheorge.
„Momentele acelea au fost foarte dureroase. Era încremenit, mut şi avea ochii de sticlă. L-am dus în cabină, l-am învelit în pătură să se încălzească şi am chemat salvarea. Nici nu am mai avut curaj să-l întreb cum se numeşte. A fost dus la spital, iar după acea am pierdut legătura”, povesteşte Costică Gheorghe.
Au urmat nenumărate declaraţii începând cu Procuratura Bucureşti, Procuratura Galaţi, Miliţie şi Căpitănie. L-au pus să deseneze zeci de schiţe cu accidentul.
„Mi-a rămas întipărită în minte acea zi. Aş face şi acum schiţa perfectă. S-a întâmplat să plâng ca un copil, de fiecare dată când vedeam un copil de vârsta lui Eugen”, spune căpitanul.
Mâna destinului a făcut ca Eugen să-şi câştige pâinea tot cu ajutorul Dunării care i-a înghiţit familia. A ajuns marinar pe împingătorul Mercur 201 şi aici l-a reîntâlnit pe cel care i-a salvat viaţa. Au rămas buni prieteni.
„Ne-am regăsit în 2006. Nu mi-l imaginam aşa cum este acum. El era proaspăt angajat ca marinar. Un coleg mi-a spus că el este băiatul căruia i-am salvat viaţa. Nu mi-a venit să cred. A fost ca o răsplată de la Dumnezeu”, povesteşte Costică Gheorghe.
„Al doilea tată”
„Este omul care mi-a salvat viaţa şi ca un al doilea tată. Nu cred că sunt cuvinte să exprim ceea ce simt. De la momentul accidentului nu-mi amintesc prea multe. Ştiu doar că era multă apă în jurul meu”, ne-a spus cu emoţie în glas Eugen.
Vrea să-i fie părinte spiritual
Povestea lui Eugen Malihen şi Costică Gheorghe merge mai departe. Căpitanul ne-a dezvăluit că îşi doreşte să-l cunune pe „băiatul cu bidonul”. „Vom rămâne legaţi sufleteşte pentru totdeauna. Îmi doresc să-i devin naş spiritual. Trebuie doar să mă ajute Dumnezeu”, ne-a spus Costică Gheorghe.
Regretă însă că au lucrat foarte puţin timp împreună pe acelaşi vas. „Din momentul reîntâlnirii am ţinut legătura. Vorbim la telefon, ne întâlnim pe bord, am mers în vizită la bunicii lui din Grindu, dar nu am avut ocazia să lucrăm împreună decât două luni. Mă tot lupt să-l iau cu mine pe vas. Mereu intervine câte ceva”, a încheiat căpitanul.
'
Se încarcă comentariile...
