Un moldovean a trecut Prutul înot, dar a fost prins de poliţişti

0
Publicat:
Ultima actualizare:

Poliţiştii de frontieră gălăţeni au prins vineri dimineaţă un tânăr din Republica Moldova, care trecuse râul Prut înot, cu destinaţia Ungaria.

Dimitri C., în vârstă de 23 de ani, din Moldova a fost reţinut de către poliţiştii de forntieră, în dreptul localităţii Oancea, după ce a trecut ilegal graniţa. Acesta a traversat înot Prutul, iar în momentul în care a ajuns pe malul românesc a fost observat de către o patrulă a poliţiei. Moldoveanul nu avea documente la el şi nici nu cunoştea bine limba română.

Emigranţi ilegali reţinuţi la frontiera de Est. Tineri vroiau să ajungă în Franţa

„În urma verificărilor efectuate a rezultat faptul că aceasta este din Republica Moldova şi a traversat înot râul Prut pe direcţia localităţii Slobozia Oancea, jud. Galaţi, cu intenţia de a ajunge în Ungaria, pentru a-şi cauta un loc de muncă”, spune Marcel Antohe, purtător de cuvânt al Poliţiei de Frontieră Galaţi.

Poliţiştii i-au întocmit tânărului dosar penal, acesta fiind cercetat sub aspectul săvârşirii infracţiunii de intrare în ţară prin trecere ilegală a frontierei de stat.

Galaţi



Partenerii noștri

Ultimele știri
Cele mai citite