Un instructor auto a fost implicat într-un grav accidentat de circulaţie

0
Publicat:
Ultima actualizare:
Bărbatul a fost internat la Reanimare Foto: Adrian Obreja
Bărbatul a fost internat la Reanimare Foto: Adrian Obreja

Bărbatul a suferit mai multe leziuni grave şi s-a trezit din comă în această dimineaţă. Poliţiştii deschis o anchetă în acest caz.

Ionel Manole, în vârstă de 56 de ani, instructor auto, a fost la un pas să-şi piardă viaţa aseară în unui accident rutier. Bărbatul se afla în maşină împreună cu o elevă, în timpul orelor, iar fata s-a speriat când un alt şofer a încercat să-i depăşească. A tras puternic de volan şi s-a izbit de un copac de pe marginea drumului.
 
„Nu are fata nicio vină. Din faţă venea pe contrasens un tir, din spate a încercat să ne depăşească o maşină mică, ne-a atins şi noi am ajuns într-un copac. Nu aveam ce face. Dacă eram eu la volan nu se întâmpla aşa ceva. Abia aştept să mă externez şi să mă întorc la serviciu”, spune Ionel Manole, instructorul auto.

În momentul de faţă acesta se află internat la secţia Reanimare a spitalului judeţean de Urgenţă, în timp ce eleva a scăpat nevătămată.

„Se spune că trebuie să faci ce spune popa nu ce afce el. Această zicală se aplică şi-n cazul instructorilor auto. Un bărbat care se afla în timpul orelor de condus cu o elevă nu a reuşit să evite unaccident şi a ajuns să se lupte pentru viaţa sa într-un pat la Reanimare”, spune Nicolae Bacalbaşa, purtător de cuvânt al Spitalului Clinic de Urgenţă Galaţi.

Galaţi



Partenerii noștri

Ultimele știri
Cele mai citite