Un gălăţean s-a înjunghiat în burtă pentru că s-a certat cu bunica lui

0
Publicat:
Ultima actualizare:

Certurile şi scandalurile frecvente din familie au culminat până la autoînjunghiere, iar bărbatul a ajuns la spital cu o plaga destul de adâncă.

Adrian Tomescu, în vârstă de 46 ani, s-a certat foarte tare cu bunica sa, la care locuia din când în când, şi într-un moment de furie a luat un cuţit din bucătărie şi s-a înjunghiat în burtă. Acesta venise acasă supărat pentru că nu-şi primise salariu de la firma la care era angajat şi şi-a vărsat nervii pe bătrână.
 
„A venit aseară acasă şi era foarte nervos. Era supărat că nu a luat salariu. Ne-am certat şi la un moment dat a luat cuţitul şi l-a băgat în burtă. Am chemat imediat salvarea care i-a acordat ajutor chiar aici în bucătărie”, a declarat speriată Evdochia Banderov, bunica bărbatului.
 
Vecinii spun că certurile sunt la ordinea zilei între cei doi şi că s-au săturat de scandaluri.

„Am crezut că-mi pică tava nul în cap aseară. Se certau foarte tare. Am văzut că a venit salvarea pentru că s-a înjunghiat el. Suntem sătui de ţipete, gălăgie şi balamuc. Îmi este şi frică câteodată şi ies din casă”, a declarat o vecină, Lucica Ladaniuc.

Bărbatul a fost transportat imediat la spital, unde a primit îngrijirile medicale necesare, iar acum acum starea lui este stabilă şi se află sub supraveghere.

„Bărbatul s-a înjunghiat, ca la japonezi, în semn de dezonoare, protest, numai că acolo burta se taie complet şi apoi capul. Omul nostru a luat cuţitul şi la înfipt în abdomen destul de adânc. Să evdem cum vor evolua relaţiile domnului de 46 ani cu bunicuţa”, a declarat Nicolae Bacalbaşa, director de imagine al Spitalului Clinic de Urgenţă Galaţi.

Galaţi



Partenerii noștri

Ultimele știri
Cele mai citite