Un Audi R8 a fost făcut praf într-o fracţiune de secundă

0
Publicat:
Ultima actualizare:

Inconştienţa şoferului şi sutele de cai putere de sub capotă nu fac casă bună. Bolidul de lux a lovit în plin o Dacie papuc şi un Logan.

Aproximativ 150.000 de  euro s-au dus pe apa sâmbetei. Aceasta este valoarea autoturismului, care a ieşit cel mai şifonat din accidentul petrecut în urmă cu 2 ore, pe şoseaua de Centură a Galaţiului. Potrivit şoferului Daciei papuc, a cărui maşină s-a ales cu cele mai puţine avarii, autoturismul Audi circula cu viteză foarte mare.

„Eu ieşeam de la un service şi l-am văzut că venea cu viteză. L-am lăsat să treacă, dar el m-a ocolit şi a intrat pe contrasens, lovind Loganul. Ştiu că sunt autorul moral al accidentului, dar mai mult nu aveam ce face. I-am lăsat spaţiu să mă poată ocoli, dar mai mult nu aveam ce face”, ne-a spus Călin Rugină.

Şoferul Loganului nu a fost atât de norocos. Tiberiu Vasileniuc, genist în Armată, a avut nevoie de îngrijiri medicale şi a fost transportat de urgenţă la spial, suferind un traumatism abdominal. În acelaşi timp şi maşina lui a fost grav avariată.

„Acum îi fac medicii radiografii. El este obişnuit cu pericolul, fiind genist. În schimb s-a speriat foarte tare când a observat că nu-şi poate mişca picioarele, din cauza şocului. Sper din tot sufletul să fie bine”, a spus Liliana Mocanu, şoţia şoferului accidentat.

Poliţiştii au demarat o anchetă în acest caz, pentru a stabili vinovatul pentru producerea accidentului.

Galaţi



Partenerii noștri

Ultimele știri
Cele mai citite