Galati: Felea Ignat - Ultimul şepcar din Galaţi
0
Croieşte şepci de 49 de ani şi este cunoscut de toţi gălăţenii. Este singura meserie pe care a avut-o vreodată.
Felea Ignat a învăţat meserie de la un croitor evreu, la vârsta de 19 ani. De atunci şi până la cei 68 de ani a făcut mii de şepci. Între timp, a rămas singurul meşteşugar de chipiuri din Galaţi şi Brăila.
„Am avut 11 prieteni care făceau şepci. Unii au ieşit la pensie, alţii au părăsit această lume. Acum mă cunoaşte toată lumea. Nu mai e niciun negustor de şepci. Doar eu şi cu mine. Suntem doi”, glumeşte şepcarul.
Nea’ Felea face şepci de toate tipurile
De-a lungul timpului, bătrânul şepcar a croit fel de fel de modele de şepci, începând cu CFR, Armată, Poliţie, Universitate, Judecătorie sau pentru marinari. Nu i-a „scăpat” nici lumea teatrului, el confecţionând chipiuri pentru scenă.
„Am făcut pentru Teatrul din Iaşi - piesa „Moartea lui Eschinov”, 15 ani a lucrat pentru Universitate, pentru gardienii din Galaţi, Tulcea, Timişoara. Păcat că am fost bolnav şi am pierdut comanda”, spune amărât bărbatul.
Pe lângă şepci, negustorul ne-a mărturisit că a făcut şi saltele, blănărie, pantaloni pentru Direcţia „Roabă şi Lopată” .
„Acum vreo 15 ani aveam clienţi cu duiumul. Nu reuşeam să facem faţă comenzilor. Aveam şi angajaţi în subordine. Acum am rămas singur , pentru că nu sunt cereri şi nu mai am cu ce plăti oamenii”, povesteşte cu tristeţe în ochi Felea Ignat.
Şepcile au preţul de acum doi ani
Meşteşugarul se plânge că, în ultima perioadă, vânzările merg foarte prost, iar clienţi are din ce în ce mai puţini. La el mai ajung acum doar „purtătorii” de uniformă sau clienţi în vârstă, care îi ştiu priceperea şi vor un lucru de calitate.
„În urmă cu câţiva ani, aveam muşterii mulţi, acum din ce în ce mai puţin clienţi trec pragul magazinului. Nu are lumea bani, îşi cumpără o şapcă o dată la şase luni. Ştiu că nu e rentabil, dar îmi place să fac această meserie. Sunt singur şi astfel am unde pleca de acasă. Aici mă mai găsesc cu prietenii”, spune şepcarul.
Cea mai scumpă şapcă făcută de bătrânul meseriaş costă 30 de lei, iar cea mai ieftină 13 lei. O şapcă făcută la comandă e mai specială, după preferinţe şi dimensiuni. La fel şi cele care fac parte din ţinutele poliţiştilor sau ale militarilor.
“De exemplu, o şapcă de poliţist ajunge până la 30 lei, iar una pentru pescuit este 13 lei. Acum vreo doi ani i-am făcut caschetă chiar şi comandatului poliţiei de la Brăila. A venit adjunctul lui şi a făcut comanda”, spune nea’ Felea.
Întrebări şi răspunsuri
Care e cel mai greu model pe care l-aţi făcut ?
„Cele mai dificile de realizat mi se par şepcile de poliţist. Trebuie să mă duc tocmai la Câmpia Turzii să aduc sârma, să iau măsuri, apoi să vin să le croiesc. Complicate mi se par şi cele de epocă. Acestea necesită mai multă atenţie şi timp. Dar le fac pe toate cu drag”.
Cât de mult v-a afectat criza?
“M-a afectat foarte mult. Începând cu plăţile pentru chirie, lumină, o resimt peste tot. În total, pe an plătesc 1200 lei. Şi materialele sunt scumpe, le cumpăr din ce în ce mai greu. Câteodată iau bani din pensie ca să achit toate cheltuielile”, spune bărbatul.
Ce-i place
„Îmi place meseria pe care o practic. Când am timp mă mai duc pe malul Dunării să mă plimb, uneori mai pescuiesc, mai fac un gratar, o baie în Dunăre. Îmi place să-mi petrec timpul liber cu prietenii, ăia puţin care mi-au mai rămas".
Ce nu-i place
Nu îmi place criza asta. Nu sunt clienţi şi mă plictisesc enorm din lipsă de activitate. Nu am ce face. Mai vin prieteni şi mă vizitează, colega de alături îmi mai face câte o cafea. Îmi pare rău că vremurile astea sunt aşa grele”.
Profil
Născut: 16 iulie 1941
Profesie: croitor
Familie: văduv, are doi copii şi doi nepoţi