Traficul de ţigări este în floare la Galaţi: poliţiştii au confiscat 468 de pachete în două zile

0
Publicat:
Ultima actualizare:

Poliţiştii de frontieră şi lucrătorii vamali din cadrul Punctelor de Trecere a Frontierei Galaţi-Rutier şi Oancea au descoperit ascunse în autoturismele a doi cetăţeni străini cantitatea de 468  pachete de ţigări. Cei doi moldoveni au fost amendaţi cu câte 5.000 de lei.

Moldoveanul Veaceslav N. a încercat să intre în ţară ieri dimineaţă cu 338 pachete de ţigări ascunse în bordul maşinii. Valoarea ţigărilor de contrabandă se ridică la aproximativ 1.333 lei.

„La controlul de frontieră, echipa mixtă de control formată din lucrători vamali şi poliţişti de frontieră, a descoperit ascunsă şi nedeclarată, cantitatea de 6.760 ţigarete (338 pachete de ţigări), cu timbru R.Moldova: 5.780 ţigarete ( 289 pachete ) marca Winston şi 980 ţigarete ( 49 pachete ) marca  Doina”, a declarat Oana Galu, purtător de cuvânt al Poliţiei de Frontieră Galaţi.

Marfa a fost confiscată, iar moldoveanul a fost amendat cu 5.000 de lei.

Alte 130 de pachete au fost descoperite, astăzi dimineaţă, în maşina lui Dimitrian F., tot din Republica Moldova.

"La  efectuarea unui control amănunţit, a fost descoperită ascunsă şi nedeclarată, în bancheta din spate a  autoturismului, cantitatea de 130 pachete  ţigări de diferite mărci astfel: 1.000 ţigarete (50 pachete) marca Kiss Super Slims Menthol; 800 ţigarete (40 pachete) marca Winston Blue Super Slims; 600 ţigarete (30 pachete) marca Kiss Super Slims Clubnichka şi 200 ţigarete (10 pachete) marca Pall Mall Blue Super Slims, cu timbru R. Moldova”, a spus Oana Galu.

Bărbatul s-a ales cu o amendă în valoare de 5.000 de lei şi cu marfa confiscată.


Galaţi



Partenerii noștri

image
canal33.ro
Ultimele știri
Cele mai citite