Stiri din Galati

Trafic de droguri sub paravanul magazinelor de vise

16 martie 2010, 09:24 |  Autor: Vali Trufaşu | 

Cuvinte cheie: Galaţi, droguri, magazine de vise, coffe-shopuri, marijuana, DIICOT,

De la sediile coffee-shopurilor au fost ridicate sute de plicuri cu marijuana

Galaţi

De la sediile coffee-shopurilor au fost ridicate sute de plicuri cu marijuana

 

Procurorii DIICOT au anihilat o grupare infracţională care se ocupa cu traficul de droguri prin magazine de tip coffe-shop.Poliţiştii au făcut 45 de percheziţii la magazinele de vise, de unde au confiscat nouă kilograme de produse etnobotanice şi zeci de mii de euro.

Interzicerea anumitor plante cu efect halucinogen a scos la iveală o adevărată reţea de traficanţi de droguri de mare risc, care opera sub acoperirea magazinelor de vise sau aşa numitelor coffe-shopuri. Caracatiţa acoperea şapte judeţe.

Reţea în şapte judeţe

Direcţia de Investigare a Infracţiunilor de Criminalitate Organizată şi Terorism (DIICOT) a declanşat verificări în judeţele Galaţi, Bacău, Bucureşti, Braşov, Cluj, Iaşi şi Oradea, care au culminat cu 45 de percheziţii la apartamentele suspecţilor, dar şi la sediile societăţilor care se ocupau de administrarea coffe-shopurilor.

Poliţiştii de la Crimă Organizată au ridicat aproximativ nouă kilograme de produse etnobotanice, în valoare de 300.000 de lei, dar şi peste 30.000 de euro şi 170.000 de lei.

Anchetatorii au descoperit în locuinţele suspecţilor şi un pistol cu graz lacrimogen, produse pirotehnice din clasa a II-a, utilaje de ambalat şi sigilat la cald, precum şi cântare electronice.

Traficanţii ambalau droguri de mare risc în plicuri a căror denumire nu spunea aparent nimic. Consumatorii foloseau produsele pentru a-şi confecţiona ţigări cu droguri, chiar dacă în unele cazuri s-a ajuns la abuzuri care au culminat cu spitalizarea acestora.

Administratorii magazinelor de vise au introdus în ţară şi au distribuit în mod ilegal prin intermediul coffee- shop-urilor, două produse denumite „Weed" şi „Weed Black Out Label".

Produsele conţin THC, substanţă care face parte din categoria drogurilor de risc, conform tabelului nr. III, anexă a Legii 143/2000", susţin procurorii DIICOT.

Anchetatorii mai spun că patronii coffe-shopurilor ştiau că produsele pe care le comercializau în cadrul societăţilor conţin THC şi că sunt utilizate de consumatori în vederea preparării de „joint-uri".

17 persoane reţinute

Este vorba de ţigări confecţionate artizanal din tutun în amestec cu Weed, cunoscut drept marijuana.

Până în acest moment, procurorii D.I.I.C.O.T. au dispus reţinerea a 17 persoane şi au propus Tribunalului Bacău arestarea preventivă a acestora pentru o perioadă de 29 de zile.

Dacă vor fi găsiţi vinovaţi de trafic de droguri de mare risc, suspecţii pot fi condamnaţi şi la închisoare pe viaţă.

Introdu codul de mai jos:


* click pe imagine pentru reincarcare daca nu intelegi scrisul.



Trimite Anuleaza
TRIMITE
0 comentarii
 
     

    Exclusiv: Magazinele etnobotanice se redeschid! Guvernul, înfrânt de ingeniozitatea patronilor

    Eşec în programul Guvernului  de a scoate plantele etnobotanice în afara legii. Patronii a ...

    Galaţi: Poliţiştii au pus piciorul în pragul magazinelor de vise

    Razia a dat peste cap planurile consumatorilor dornici  să-şi facă provizii de ierburi etn ...

    Seminţele de cannabis pot fi comandate legal pe internet

    Dealerii de substanţe halucinogene au găsit o metodă eficientă de a ocoli legea pentru a vinde ...


    Mălin Bot

    Decizia de a pedala pe extremismul naţionalist, pentru a aduna voturi la alegerile locale din Odorheiu Secuiesc, plasează Partidul Civic Maghiar (PCM) în categoria partidelor-măscărici. Continuare

    Adevarul on Facebook

    Poticnelile Guvernului Ponta

    Ovidiu Nahoi

    De oriunde ar veni, uninominalul are aceleași probleme.

    România – duşmanul de serviciu

    Ion Cristoiu

    Român e, atât pentru scriitor, cât şi pentru redactor, tot ceea ce poate fi opus termenului de sovietic.

    Grăjdanul lui Ponta, Grăjdanul lui Năstase

    Grigore Cartianu

    Au trecut şase zile de când Constantin Adrian Balaban Grăjdan a folosit Guvernul pe post de maşină de spălat a chiloţilor penali ai lui Adrian Năstase.

    Preţul benzinei, umflat cu pompa

    Ovidiu Marincea

    Avem nevoie de bani la buget pentru că tocmai ne-am propus să-l ciuruim cu nişte creşteri salariale, nişte bani la pensionari... De unde îi luăm? Păi din taxe! Bun, să suprataxăm ceva! Aşa par să gândească guvernanţii, oricare ar fi ei, de 20 de ani.

    Politicienii care este

    Grigore Cartianu

    Acest articol n-ar fi existat dacă urechile autorului său n-ar fi biciuite, seară de seară, de un cuvânt folosit de politicieni precum bisturiul chirurgical de către ţapinari: „datorită“.

     
    anuntexpres.ro - widget 5 articole