Tentativă de otrăvire cu brânză topită expirată

0
Publicat:
Ultima actualizare:

 240 de bucăţi de brânză topită cu termen de expirare depăşit era să fie consumate de elevii unei şcoli din Şendreni. Firma SC Risck Com SRL a fost amendată de Protecţia Consumatorului deoarece a livrat brânză topită improprie consumului, destinată programului „Cornul şi Laptele”


Pe 9 noiembrie, în  urma  unui control derulat de Comisariatul pentru Protecţia Consumatorului Galaţi, s-a descoperit că la Şcoala Gimnazială din comuna Şendreni s-au livrat 241 de bucăţi brânză topită cu smântână „Gurghiu”, având  termenul depăşit. Preluarea acestora s-a făcut de către femeia de serviciu a şcolii, care a şi sesizat faptul că produsule erau expirate. Imediat, s-a oprit distribuţia şi a fost sesizat furnizorul. Din fericire, niciun elev nu a consumat aceste produse neconforme.
„Înlocuirea lotului de produs expirat s-a realizat abia după două zile, astfel încât,  în data de 9 noiembrie, copii au beneficiat doar de produsul de panificaţie”, a precizat directorul OJPC Galaţi, Gina Stanciu.

Pentru neregulile constatate, operatorul economic furnizor SC  Risck  Com SRL a fost sancţionat cu amendă contravenţională în suma de 2000 de lei. Contactat telefonic, directorul firmei care distribuie „Laptele şi Cornul” a recunoscut faptul că produsele erau expirate, însă nu şi faptul că elevii nu au primit imediat un produs înlocuitor. „În momentul în care am fost anunţat marfa s-a schimbat. Într-adevăr, brânza topită avea termenul de valabilitate depăşit cu o zi.  Noi am considerat că este corect să înlocuim produsele. Nu vom contesta amenda primită”, ne-a declarat Ştefan Rădulescu, directorul SC Risck Com SRL. 
„Am făcut către Consiliul Judeţului numeroase adrese opentru a ne spune cine este de fapt câştigătorul licitaţiei. Se pare că sunt tot felul de contestaţii şi firma Risck Com merge înainte. Potrivit contractului, ei trebuie să distribuie lapte, iar, în situaţii limite, înlocuitor de lapte, adică iaurt, sana sau lapte bătut, nicidecum brânză topită”, a adăugat directorul OJPC. Conform contractului, firma SC Risck Com SRL poate distribui produse derivate, pentru diversificare, dar numai în  limita a 33% din cantitatea furnizată pe tot parcursul anului şcolar.

SC Risk Kom nu este la prima  abatere

 În luna februarie a acestui an, firma brăileană a mai fost amendată cu 5.000 de lei,după ce elevii de la o şcoală din comuna Nicoreşti s-au plâns că    nu mai pot mânca brînza topită din programul „Lapte şi Corn”.
 În judeţul  Galaţi, beneficiază de Programul Lapte şi Corn aproximativ 65.000  de elevi.

Galaţi



Partenerii noștri

Ultimele știri
Cele mai citite