Târgul Euroregiunii „Dunărea de Jos”, la Galaţi

0
Publicat:
Ultima actualizare:

Timp de trei zile, în perioada 28-30 martie, Galaţiul va fi gazda unor manifestări ale Euroregiunii Dunărea de Jos la care vor participa oficialităţi atât din partea română, cât şi din Moldova şi Ucraina.

Primele două zile vor fi dedicate detaliilor tehnice, printre care accesarea fondurilor europene în cadrul euroregiunii, ce vor fi stabilite în cadrul Centrului de Coordonare al Euroregiunii, Consiliului Director al Asociaţiei, şi al Adunării Generale a Asociaţiei de Cooperare Transfrontalieră „Euroregiunea Dunărea de Jos".

Şedinţa Consiliului Euroregiunii este deschisă publicului şi va avea loc miercuri, 30 martie, în sala Auditorium a Complexului Muzeal de Ştiinţe ale Naturii.

Printre participanţii la şedinţă se vor afla reprezentanţi ai Ambasadelor Ucrainei şi Republicii Moldova în România, ai Consulatelor României în Odessa şi Cahul, ai Ministerului Dezvoltării Regionale şi Turismului, ai principalelor instituţii publice, ai mediului de afaceri şi societăţii civile gălăţene.

Tot la Complexul Muzeal de Ştiinţe ale Naturii va avea loc „Târgul Euroregiunii" - manifestare dedicată publicului larg. În cadrul târgului fiecare delegaţie din regiunile membre, va prezenta publicului gălăţean cele mai reprezentative produse.

Vizitatorii muzeului din acea zi vor putea afla mai multe despre fiecare regiune în parte, vor gusta din produsele specifice, vor putea afla care sunt tradiţiile, obiceiurile, dar şi obiectivele lor turistice şi economice.

Euroregiunea Dunărea de Jos s-a înfiinţat pe 14 august 1998, prin semnarea, la Galaţi, a acordului de constituire.

Cuprinde regiuni transfrontaliere din România (judeţele Galaţi, Brăila şi Tulcea), Ucraina (regiunea Odessa) şi Republica Moldova (raioanele Cahul şi Cantemir).

Populaţia euroregiunii este de aproximativ 4 milioane de locuitori.

Galaţi



Partenerii noștri

Ultimele știri
Cele mai citite