Duminică, sute de basarabeni sunt aşteptaţi, la Galaţi, la referendumul constituţional

0
Publicat:
Ultima actualizare:

Duminică, în Republica Moldova se va desfăşura un referendum constituţional, la care pot participa şi basabenii aflaţi tempora în Galaţi. Alegătorii urmează să se pronunţe asupra proiectului de lege privind alegerea directă a şefului statului, răspunzând la întrebarea „Sunteţi pentru modificarea Constituţiei care să permită alegerea Preşedintelui Republicii Moldova de către întreg poporul?". Opţiunile sunt: "Pentru" ş

Secţia de votare nr. 356 , amenajată la Universitatea „Dunărea de Jos", pe strada Domnească nr. 47 (vizavi de Primărie), va fi deschisă duminică între orele 7.00 şi 21.00.


Actele de identitate necesare sunt: paşaportul de cetăţean al Republicii Moldova sau livretul de marinar.

Preşedinta secţiei de votare din Galaţi preconizeză că aici vor vota peste 600 de moldoveni.

„În listele noastre de bază sunt înregistraţi în acest moment numai 40 de cetăţeni, însă, după cum bine se ştie, numai dacă ne gândim la studenţii înmatriculaţi la Universitatea Dunărea de Jos sunt peste 600 de votanţi", a declarat Lilia Rusu, preşedinta secţiei de vot din Galaţi.

Instituţia Prefectului - judeţul Galaţi a oferit sprijin logistic pentru organizarea acestei secţii de votare, paza urmând a fi asigurată de Inspectoratul Judeţean de Jandarmi Galaţi.

Pentru referendumul de pe 5 septembrie 2010, în România au fost organizate cinci secţii de votare, la Bucureşti, Iaşi, Timişoara, Cluj şi Galaţi.

Galaţi



Partenerii noștri

Ultimele știri
Cele mai citite