Student la Nottingham sau la Bucureşti?

0
Publicat:
Ultima actualizare:

Pe fondul crizei, din ce în ce mai puţini absolvenţi de liceu merg la universităţile din străinătate şi aleg facultăţile din ţară. În timp ce un student cheltuie în România cam 15.500 de lei pe an, în Anglia plăteşte peste 27.000 de lei pentru a se întreţine.

Anca Banea şi Cristina Bercaru au absolvit în urmă cu doi ani Colegiul Naţional „Vasile Alecsandri”. Tinerele, foste colege de clasă, au luat drumuri diferite la sfârşitul liceului. În timp ce Anca a intrat la Şcoala Naţională de Studii Politice şi Administrative în Bucureşti, Cristina a ales facultatea de Farmacie din Nottingham, Anglia.

„Afară” e mai „cool”

Când vorbesc despre structura programei din facultăţile în care învaţă, fetele remarcă în primul rând calitatea învăţământului din străinătate,  incomparabil mai bună decât în România.

Anca a preferat să locuiască, la Bucureşti, singură într-o garsonieră. Plăteşte 9.600 lei anual şi se bucură de tot confortul necesar. În schimb, Cristina dă, la Nottingham, aproape dublu: 15.000 de lei pe an pentru camera în care locuieşte, ea stând în apartament cu încă două tinere, singura încăpere la comun fiind bucătăria.

Şi costurile întreţinerii într-un an de zile sunt diferite. Studenta din ţară se bucură de pachetele săptămânale pe care le primeşte de acasă şi cheltuie în plus cam 4.500 de lei. În cazul Cristinei însă, nici nu poate fi vorba despre ajutorul părinţilor. Ea trebuie să-şi cumpere tot ceea ce are nevoie, ajungând la 10.000 de lei.

Ancăi, la Bucureşti, îi este foarte greu să îşi procure cărţile necesare la cursuri, deoarece la bibliotecă sunt foarte puţine sau deloc. De aceea, trebuie să  le cumpere, dând anual aproximativ 1.000 de lei pe ele.
În Nottingham însă, sunt două biblioteci numai ale facultăţii, în care se găsesc toate cărţile de specialitate cerute de către profesori.

„Doar în cazuri extreme eşti nevoit să-ţi achiziţionezi manualele, atunci când cererea e prea mare faţă de ofertă” ne-a mărturisit Cristina Bercaru.

Anca vine acasă o dată pe lună, iar biletele de tren o costă pe an 450 de lei dus-întors. Spre deosebire de ea însă, studenţii care învaţă peste hotare vin acasă doar de două ori pe an, iar asta îi costă circa 1.000 de lei.

Plus 11.500 lei

Adunând sumele, descoperim că pe Anca studiile o costă, în ţară, cu  11.500 de lei mai puţin pe an decât pe Cristina la Nottigham.  Cum este vorba despre aproximativ şase salarii medii pe economie, este evident de ce, pe criza asta, tot mai mulţi tineri renunţă la studiile „afară”.

Galaţi



Partenerii noștri

Ultimele știri
Cele mai citite