Galaţi: Strada Ovidiu a ajuns coşmarul şoferilor

0
Publicat:
Ultima actualizare:

Circulaţia se desfăşoară pe o singură bandă, iar spaţiul îngust este deseori blocat de maşini

Strada Ovidiu din cartierul Mazepa II ilustrează cel mai bine debandată din traficul gălăţean. De o parte şi de alta a arterei sunt doar blocuri şi, odată cu lăsarea serii, începe calvarul localnicilor.

Toţi cei care stau în zonă îşi parchează maşinile chiar lângă trotuare şi, în acest fel, blochează practic circulaţia. Mai exact, două autoturisme, care circulă din sensuri opuse, nu se pot deplasa în acelaşi timp pe stradă. 

Oamenii au făcut sesizări la Primărie şi au primit asigurări că „Ovidiu” va avea sens unic. Soluţia ar fi viabilă pentru că în paralel această arteră se află Strada Armata Poporului.

Localnicii spun însă că reacţia edililor a fost promptă, dar nu în sensul dorit de ei. „Răspunsul autorităţilor a fost de tot râsul.  Angajaţii Primăriei au venit pe stradă şi au trasat o dunga pentru departajarea sensurile. Păi, ce au rezolvat în felul acesta?”, se întreabă Liviu Ionescu, un gălăţean ce locuieşte în zonă.

Nu toţi riverani sunt însă supăraţi pe lipsa de reacţie a autorităţilor. „Se mai întâmplă ca strada să fie plină de maşini parcate. Asta e situaţia. Înainte ne plângeam că nu avem bani de maşini, iar acum suntem supăraţi că nu mai avem loc de ele”, spune Ion Tănase, localnic.

Galaţi



Partenerii noștri

Ultimele știri
Cele mai citite