Ştefan Gohoreanu a fost la un pas de moarte la Revoluţie

Ştefan Gohoreanu la serviciu

Este în Poliţie de peste 20 de ani şi se mândreşte că a fost coleg cu Gelu Popescu, la Oţelul, în perioada junioratului. Spune i-au trecut prin mână peste 1.000 de infractori.

A început cariera într-un moment delicat: cu puţin înainte de marea firbere din 1989. "M-am dus să mă fac miliţian şi am ajuns poliţist”, glumeşte Ştefan Gohoreanu, încă de la începutul discuţiei.
A ales această meserie pentru că „este mai multă seriozitate” şi pentru că dorea să facă ceva mai bun, decât să muncească, „la fiare”, în Combinat. Tot el mai spune că a avut doi unchi în cadrul MAI şi că acest lucru a reprezentat o motivaţie în plus.

„Mi-a plăcut de la început meseria asta. Eu am lucrat în Combinat înainte şi acolo stiţi cum este. Trebuia să mă duc în altă parte, unde mergea mai bine. Am plecat de acolo, am pus mâna pe carte, pentru că nu era de stat”, spune Ştefan Gohoreanu.

Revoluţia din decembrie 89 l-a marcat şi i-a rămas întipărită în minte. Era la Şcoala Militară Câmpina şi tocmai fusese îmbarcat în autobuz, împreună cu alţi colegi, cu destinaţia Otopeni. Un ordin venit, nimeni nu ştie de unde, i-a întors din drum, ceea ce le-a salvat viaţa. În scurt timp a aflat că cei care au fost duşi acolo, în locul lor, au fost executaţi.

“Nu am mai discutat cu nimeni din presă despre asta. Pe noi, cei de acolo, ne-au îmbarcat în autobuze, si trebuia să mergem la Otopeni. Noi eram destinaţi Otopeniului. Atunci se primeau ordine unul după altul, câte unul la cinci minute. Nici nu ştiai de unde vin. Şi ca o minune, la poartă ne-a întors din drum. Noi am fost întorşi şi i-a dus acolo pe cei de la Unitatea de Securitate, de pe atunci, din Câmpina. Pe ei i-a executat acolo. Dacă nu ar fi fost acel ordin, nu am mai fi discutat astăzi, cu siguranţă”, ne-a mărturisit Gohoreanu.

A jucat fotbal la Oţelul

Îi place la nebunie fotbalul şi se mândreşte că a fost coleg cu Gelu Popescu, la Oţelul Galaţi, în perioada junioratului. În acelaşi timp, în cadrul Poliţiei, are atribuţiuni pe linie de sport şi se implică în organizarea diferitelor evenimente sportive.

„Am jucat fotbal de performanţă la Oţelul, pe perioada junioratului. Am fost coleg cu Gelu Popescu, cu generaţia lor. Aici la poliţie scot colegii la sport, organizez competiţii, cupe, la tot felul de evenimente, cum ar fi Ziua Poliţiei, Ziua României. Punem tot inspectoratul la mişcare”, a mai spus subcomisarul Gohoreanu.

În ceea ce priveşte activitatea de poliţist, nu au lipsit întâmplările hazlii, cum ar fi cea de la Smulţi, pe când era arondat în comune, când un hoţ a spart magazinul din sat şi a adormit la locul faptei.
Interlocutorul nostru povesteşte amuzat că: „Golanul stătea după bar şi dormea cu două sticle de rom în mână. Lângă el erau sacii cu ţigări, băuturi şi toate prostiile pe care le-a încărcat. Ne-am învârtit pe acolo o vreme şi l-am trezit până la urmă”. 


Ce-i place

Îmi place meseria asta şi când o să ies la pensie o să-mi pară rău, dar ştiu că va veni şi momentul acesta. Îmi place mult fotbalul, mai ales că l-am practicat. Îmi place distracţia, dar în limita bunului simţ.Nu mai e  distracţie când lucrurile o iau razna.

Ce nu-i place

Nu-mi plac oamenii care ies în evidenţă prin lucruri ciudate, prin bizarerii care nu legătură cu normalitatea. Mâncarea pe care o urăsc este salata de vinete. Să nu o văd. Nu mă întrebaţi de ce. Pur şi simplu nu o suport. Multe lucruri pe care le întâlnesc în fiecare zi nu-mi plac, dar sunt nevoit să le accept.


Care credeţi că sunt cele mai mari realizări ale vieţii dumneavoastră?

Am vrut să ma fac poliţist şi am reuşit. Am vrut să ajung ofiţer şi am reuşit. Mai am puţin şi ies la pensie cu fruntea sus. Sper să-mi reuşească şi asta. Am o familie frumoasă, de care sunt mândru. Pot spune că mi-am atins scopurile.

Referitor la episodul Revoluţiei, cum vedeţi lucrurile după atâţia ani?

A fost bună revoluţia, ca idee, dar s-a rupt pe parcurs. S-a dus totul de râpă. Au murit nişte copii, degeaba. Mulţi care sunt azi pe unde sunt, cu funcţii şi brevete, le-au luat uitându-se la televizor. Poate că nici la televizor nu se uitau atunci. Am stat efectiv cu arma în mână. Trebuia să-i apărăm pe oameni. De cine anume, nu ştiu.

Profil

Născut: 5 mai 1962
Studii: Şcoala Militară Câmpina, Facultatea de Educaţie Fizică şi Sport, Iaşi
Familie: Căsătorit, un copil, în vârstă de 19 ani