Galaţi: Gălăţenii vor repararea Sălii Sporturilor

0
Publicat:
Ultima actualizare:
Galaţi: Gălăţenii vor repararea Sălii Sporturilor
Galaţi: Gălăţenii vor repararea Sălii Sporturilor

Iubitorii de sport din Galaţi cer autorităţilor locale să se implice în refacerea bazei sportive pentru a putea urmări în condiţii civilizate meciurile echipelor favorite la handbal, volei, baschet şi fotbal.

Cu toate că autorităţile locale vehiculau la un moment posibilitatea construirii unei noi săli de sport, gălăţenii nu au renunţat la ideea reabilitării Sălii Sporturilor şi asta deoarece se simt legaţi sentimental de clădirea în care au fost spectatori la competiţii memorabile. „Îmi amintesc ce meciuri se ţineau acolo. La handbal, era o plăcere să te uiţi. Era sala plină. Sala acum plină de gunoaie, vandalizată şi luată în stăpânire de bălării. Aş vrea să mai fiu spectator în această sală, dar nu ştiu dacă mai apuc la vârsta mea”, ne-a declarat Vasile Nistor (75 de ani).

Reacţia multor iubitori de sport faţă de lipsa unei săli adecvate pentru desfăşurarea competiţiilor de vârf este vehementă. „Domnule, eu mă duc la Sala Siderurgistul cu copilul şi vreau să vă spun că îmi este ruşine că trăiesc într-un oraş ca ăsta. Ştiţi de câte ori mi-a fost lovit băiatul şi călcat în picioare pentru că era înghesuială la intrare? Au fost cazuri când nu am putut intra la meciurile de handbal, deşi am venit cu aproape o oră înainte şi asta deoarece sunt prea puţine locuri. Nu ştiu de ce au lăsat Sala Sporturilor să se degradeze în halul ăsta, când se putea consolida cu banii utilizaţi pentru tot felul de prostii. Da, avem palmieri, ce ne trebuie mai multe locuri pentru spectatori”, se întreabă retoric Petrică Vlasie (42 de ani).

image

Nu putem fi umiliţi în halul ăsta

Dorinţa gălăţenilor cu care am discutat este ca Sala Sporturilor să redevină, cât mai repede, ceea ce a fost odinioară. De-a lungul timpului, autorităţile locale au invocat lipsa fondurilor ca principal motiv pentru a justifica neimplicarea în proiectul refacerii Sălii Sporturilor,  deşi posibilităţi de finanţare ar fi existat. Iubitorii de sport consideră că municipalitatea şi Consiliul Local trebuie să înceteze cu scuzele şi să se apuce de treabă. „De ani de zile tot spun că vor consolida Sala Sporturilor, dar n-au făcut nimic. Mie îmi place să mă duc la handbal şi chiar la volei, de când avem echipa asta mai bună, dar mă găndesc să renunţ pentru că niciodată nu apuc loc pe scaune şi nu pot să mă uit printre umerii altora la meci. De ce să fim umiliţi în halul ăsta”, ne-a declarat Constantin Popa (36 de ani).

image

Deşi minoritari, amatorii de baschet speră ca sportul preferat să câştige inimile gălăţenilor dacă se vor crea condiţiile necesare. „De regulă, mă uit la meciurile de baschet care se joacă pe terenurile şcolilor. Sincer, nu ştiu pe unde mai e o sală de baschet cu tot ce îi trebuie în oraş. Doar aşa atragi lumea. Sala Sporturilor era ideală pentru baschet, şi este absolut regretabil că a ajuns în asemenea hal”, ne-a declarat dezamăgit Victor Andrei (52 de ani).

Galaţi



Partenerii noștri

Ultimele știri
Cele mai citite