Galaţi: Căminul pentru persoane vârstnice „Sf. Spiridon” va fi modernizat cu fonduri europene

0
Publicat:
Ultima actualizare:
Galaţi: Căminul pentru persoane vârstnice „Sf. Spiridon” va fi modernizat cu fonduri europene
Galaţi: Căminul pentru persoane vârstnice „Sf. Spiridon” va fi modernizat cu fonduri europene

Pensionarii din căminul de pe strada Războieni vor avea, în cel mult un an de zile, condiţii moderne de locuit. Investiţia, suportată în cea mai mare parte de Uniunea Europeană, se ridică la 3,5 milioane de lei.

Clădirile căminului pentru persoane vârstnice „Sf. Spiridon” vor fi modernizate, în acest sens fiind deja demarate procedurile pentru licitaţie încă din data de 17 septembrie.

 “Acţiunea este finanţată din fonduri europene alocate domeniului major de intervenţie Reabilitare/modernizare/dezvoltare şi echiparea infrastructurii serviciilor sociale în cadrul programului Axa prioritară 3 – Îmbunătăţirea infrastructurii sociale. Valoarea totală a acţiunii este de circa 3.5 milioane de lei, din care contribuţia proprie la cheltuielile eligibile este de 58.879 lei”, a declarat Nicuşor Ciumacenco, viceprimarul Galaţiului. 
 
Proiectul are drept obiectiv modernizarea infrastructurii serviciilor sociale destinate persoanelor vârstnice, asigurarea accesului egal al persoanelor de vârsta a treia la serviciile sociale de calitate de tip rezidenţial şi îşi propune creşterea calităţii serviciilor sociale specializate.

Din momentul finalizării licitaţiei, durata de realizare este de 14 luni.

Galaţi



Partenerii noștri

Ultimele știri
Cele mai citite