Şmecherii la primării/ Şefii administraţiei gălăţene fac tot felul de "tumbe" pentru a nu concedia oameni

0
Publicat:
Ultima actualizare:

Primăria Galaţi a găsit deja soluţia pentru a fenta concedierile: descentralizează o parte din serviciile publice. Dacă la Galaţi se caută soluţii pentru evitarea concedierilor, în alte localităţi mai trebuie angajaţi oameni, pentru sunt prea puţini salariaţi.

Aproape 1300 de angajaţi din cadrul instituţiilor publice din judeţul Galaţi ar trebui să fie concediaţi până la data de 16 august. Potrivit noilor norme, la stat vor rămâne în total 3.926 de angajaţi. Cele mai multe disponibilizări se vor face din cadrul Poliţiei Comunitare unde vor rămâne 367 de oameni.


„Fente" de Galaţi


Pentru a nu se da afară aproape 850 de oameni din cadrul Primăriei Galaţi şi din serviciile din subordinea sa, edilii oraşului va pune în aplicare o „şmecherie" prin care să se evite disponibilizările.


Primul pas va fi desfiinţarea Administraţiei Domeniului Public, iar personalul va trece jumătate la Ecosal - serviciul de salubritate, jumătate la Administraţia Pieţelor Agroalimentare.


Al doilea pas, care va bate în cuie această „şmecherie" este o şedinţă de îndată a Consiliului Local Galaţi, prin care să se aprobe externalizarea Ecosalul.


Al treilea pas: transformarea serviciului public Ecosal în societate comercială, astfel nu va mai fi nevoie să se realizeze concedieri, pentru că Ordonanţa de Guvern se aplică doar personalului propriu din primării şi din serviciile din subordine.


„Marţi avem pregătită o astfel de şedinţă de Consiliul Local. Nu ştiu exact ce măsură vom adopta, dar e sigur că trebuie să avem grijă de oameni şi de salariilor lor. Nu putem să dăm oameni afară fără să încercăm să găsim o soluţie prin care să-i protejăm", ne-a declarat Picu Roman, consilier local.


La Tecuci situaţia nu este aşa de tragică. Singurele concedieri care ar trebui să fie realizate în cel de-al doilea municipiu din judeţ, vor fi cele de la Poliţia Comunitară. „30 de oameni ar trebui să fie concediaţi. Avem acum 230 de angajaţi, deci suntem sub limita impusă de Guvern. Nu vom face nici angajări", ne-a declarat Eduard Finkelstein, primarul din Tecuci.


Şi la Consiliul Judeţului se vor face disponibilizări. „La 103 oameni trebuie să renunţăm", ne-a declarat Eugen Chebac. 716 de angajaţi numără în acest moment întreg aparatul adnministrativ al Consiliului judeţului, iar 613 este limita maximă impusă de guvern.


Şefii nu pleacă


Marcel Gurzu, liderul de sindicat al personalului din Primăria Galaţi, ne-a declarat că toate concedierile care se vor pune în aplicare vor fi doar pe posturi de execuţie şi că pe posturile de conducere nu vor exista modificări.

Galaţi



Partenerii noștri

Ultimele știri
Cele mai citite