Stiri din Galati

Sindromul "Carmen Câciu" şi la ArcelorMittal: „Lucrez cu sabia deasupra capului”, declară un angajat al combinatului gălăţean

16 martie 2010, 11:28 |  Autor: Corina Misăilă | 

Cuvinte cheie: galaţi, Carmen Cîciu, muncă, arcelor mittal, abuzuri, combinat, corina misaila,

Emil Chiţu, pe patul de spital al Secţiei de Neurologie. Foto: Corina Misăilă

Galaţi

Emil Chiţu, pe patul de spital al Secţiei de Neurologie. Foto: Corina Misăilă

 

Emil Chiţu, un inginer de 43 de ani, susţine că munca sub presiune l-a băgat în spital. Bărbatul este internat la Neurologie şi se teme să nu păţească precum Carmen Câciu, femeia care a murit din cauza stresului.

Cazul „Carmen Câciu" a fost la un pas de repetiţie la Galaţi, la Uzina de Piese de Schimb şi Reparaţii Siderurgice (UPSRS) din cadrul combinatului ArcelorMittal din Galaţi.

Este vorba despre drama inginerului Emil Chiţu, care a ajuns în stare gravă la Neurologie şi susţine că totul i se trage de la tensiunea permanentă de la locul de muncă.

Organismul gălăţeanului a cedat după ce şefii l-au ameninţat din nou că-l dau afară şi acum este în spital. Diagnosticul pus de medici este: sindrom cronic migrenos, tulburare conversivă în urma unor stări de tensiune cumulate şi ulcer recidivat.

Emil Chiţu a spus că este obligat să suporte calvarul de la serviciu de teamă că nu o să mai aibă cu ce să-şi plătească ratele unui împrumut pentru casă şi să-şi lase familie pe drumuri.

Terorizat de şefă

Emil Chiţu lucrează la ArcelorMittal de 24 de ani. Problemele au început din 2007, în momentul când a intrat ca subaltern la inginerul Vlad Liliana - şef adjunct la UPS (forjă grea).

Divergenţele şi abuzurile s-au acutizat însă în ultimele trei-patru luni: „Între mine şi această doamnă este o continuă stare conflictuală. Sunt în permanenţă ameninţat că voi fi dat afară. Mi-e frică să nu-mi pierd locul de muncă. Am doi copii mici şi rată la casă de 420 de euro/lună. Lucrez cu sabia deasupra capului!", spune Emil Chiţu.

„Se aplică politica pumnului în gură!"

Inginerul susţine că primeşte dispoziţii abuzive care nu coincid cu fişa postului: „Se încalcă flagrant procedurile de muncă. Eu şi maistrul Iancu Petruş ţinem loc de forjori. În fişa postului nu este obligaţia noastră să facem asta. Ni se dau dispoziţii în bătaie de joc. Toţi angajaţii din Uzină cunosc problema, dar le este frică să vorbească. Se aplică politica pumnului în gură: nu ai tăcut, te-a sancţionat! ", povesteşte inginerul.

Problemele de sănătate ale bărbatului s-au acutizat pe 16 ianuarie, când un forjor a intrat prin efracţie în secţie, rupând sigiliul de la uşă. „Omul voia să ia nişte chei. Pentru acest incident am fost sancţionat cu 10% din salariu, deşi nu eram la muncă în acea zi" , povesteşte bărbatul.

Pe 24 februarie, pe fondului stresului acumulat, a căzut pe scări şi a leşinat. Bărbatul a ajuns în stare gravă la Spitalul Clinic Judeţean. „M-a apucat frica când am citit în «Click» despre Carmen Câciu, femeia care a murit din cauza stresului", ne-a spus de pe patul de spital Emil Chiţu.

Colegii confirmă abuzurile

Declaraţiile lui Emil Chiţu sunt susţinute şi de foştii săi colegi de muncă. „Eu din cauza asta am plecat în altă parte. Nu am mai putut suporta condiţiile. Vlad Liliana era imposibilă. Ne ameninţa că ne dă afară şi ne jignea în permanenţă. Eu nu ştiu cum colegii mai suportă", ne-a spus Constantin Iuraşcu, lăcătuş.

„Este o stare de tensiune foarte mare. Doar atât pot să vă spun, deocamdată. Vă voi spune mai multe faţă în faţă", ne-a declarat şi inginerul Aldea Pandelache.

„No comment"

Ieri, la ora 11: 22, inginerul Liliana Vlad a fost contactată telefonic de „Adevărul de Seară". În momentul când a auzit numele inginerului Emil Chiţu, ne-a închis telefonul în nas. Purtătorul de cuvânt al ArcelorMittal, Dorian Dumitrescu, nu a dorit să comenteze.

ITM nu a fost sesizat

Purtătorul de cuvânt al Inspectoratului Teritorial de Muncă Galaţi (ITM), Carmen Corodeanu, ne-a declarat că nu are cunoştinţă despre o astfel de sesizare:

„Până la această dată nu s-a primit nicio sesizare legată de acest caz. Noi nu putem face verificări în Secţie decât dacă există o petiţie scrisă. De aceea, persoana în cauză trebuie să vină la sediul instituţiei noastre", a spus Corodeanu.

„ ITM nu a fost sesizat din acest motiv: ei vor să ascundă accidentul. Au refuzat să-mi plătească concediul medical de pe 24 - 28 februarie, motivând că nu ştiu unde să încadreze accidentul. Nu e prima dată când se fac astfel de abuzuri", ne-a spus inginerul Emil Chiţu.

Introdu codul de mai jos:


* click pe imagine pentru reincarcare daca nu intelegi scrisul.



Trimite Anuleaza
TRIMITE
0 comentarii
 
     

    O criză de isterie poate lăsa pacientul paralizat sau orb

    Confundată uneori cu simularea, existenţa nevrozei isterice a fost confirmată de radiologi ...

    Angajaţii ArcelorMittal acuză: “Suntem sclavi fără drept de replică!”

    Drama lui Emil Chiţu, internat la Neorologie din cauza condiţiilor de lucru, a creat o dezbater ...

    Niciun vinovat pentru angajaţii din Vest care s-au epuizat muncind până la moarte

    Cazul femeii din Bucureşti care a intrat în comă din cauza epuizării nu este singular. O tânără ...

    Campioană gălăţeană, imobilizată într-un scaun cu rotile

    Gălăţeanca Alina Puţanu este vicecampionă mondială la powerlifting, în competiţia de haltere di ...

    Route 66 va trece prin Galaţi (P)

    Sub conceptul Bien Vivre, la Restaurantul Blue Sun, din incinta Hotelui Galaţi Centrum, de pest ...

    Siderurgiştii de la UPSRS au protestat împotriva intenţiei ArcelorMittal Galaţi de a închide uzina

    Aceştia au cerut explicaţii de la trei directori, care au încercat să-i liniştească dar conform ...

    Evacuată de greci, Starea Civilă din Galaţi se mută în casă nouă. Află aici unde!

    Tinerii gălăţeni care se vor căsători în viitorul apropiat nu vor mai avea ocazia să se fotogra ...

    Aurica Luchiniuc, fost subprefect de Galaţi, a fost arestată în dosarul Boldea!

    Decizia a fost luată marţi seară de către Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie. Luchiniuc este î ...

    "Reciclează inteligent". Elevii gălăţeni care demonstrează că sunt ecologişti sunt premiaţi cu locuri în tabere!

    Asociaţia pentru Dezvoltare Socială şi Economică Galaţi va derula acest proiect în parteneriat ...

    Moartea lui Carmen Cîciu ne salvează: stresul la birou, domolit prin lege

    Sindicaliştii din România lucrează la un set de metode după modelul european care să reglemente ...


    Mălin Bot

    Decizia de a pedala pe extremismul naţionalist, pentru a aduna voturi la alegerile locale din Odorheiu Secuiesc, plasează Partidul Civic Maghiar (PCM) în categoria partidelor-măscărici. Continuare

    Adevarul on Facebook

    Poticnelile Guvernului Ponta

    Ovidiu Nahoi

    De oriunde ar veni, uninominalul are aceleași probleme.

    România – duşmanul de serviciu

    Ion Cristoiu

    Român e, atât pentru scriitor, cât şi pentru redactor, tot ceea ce poate fi opus termenului de sovietic.

    Grăjdanul lui Ponta, Grăjdanul lui Năstase

    Grigore Cartianu

    Au trecut şase zile de când Constantin Adrian Balaban Grăjdan a folosit Guvernul pe post de maşină de spălat a chiloţilor penali ai lui Adrian Năstase.

    Preţul benzinei, umflat cu pompa

    Ovidiu Marincea

    Avem nevoie de bani la buget pentru că tocmai ne-am propus să-l ciuruim cu nişte creşteri salariale, nişte bani la pensionari... De unde îi luăm? Păi din taxe! Bun, să suprataxăm ceva! Aşa par să gândească guvernanţii, oricare ar fi ei, de 20 de ani.

    Politicienii care este

    Grigore Cartianu

    Acest articol n-ar fi existat dacă urechile autorului său n-ar fi biciuite, seară de seară, de un cuvânt folosit de politicieni precum bisturiul chirurgical de către ţapinari: „datorită“.

     
    anuntexpres.ro - widget 5 articole