Serbările Galaţiului 2010/ Pregătiri pentru maratonul distracţiei

0
Publicat:
Ultima actualizare:

Gălăţenii vor avea parte anul acesta de distracţie şi concerte de calitate. Manifestările stradale şi concertele vor fi plătite din sponsorizări care după cum speră autorităţile se vor ridica la 10.000 -15.000 de euro

Gălăţenii se vor putea bucura anul acesta din plin de serbările oraşului. Deschiderea oficială va fi pe 27 noiembrie după-amiază, când va avea loc, pe esplanada Complexului „Potcoava de Aur”, un spectacol folcloric susţinut de Ansamblul „Doina Covurluiului”.

Între 28-29 noiembrie, Direcţia pentru Sport a Judeţului Galaţi, organizează un concurs de tenis de masă şi popice.

Surprize pentru cei mici

Pe 28 noiembrie, ora 10:30, Teatrul de Păpuşi „Gulliver” pregăteşte celor mici spectacolul „Motanul încălţat” (loc de desfăşurare Teatrul Dramatic). Tot în aceiaşi zi, de la 10:30, pe scena Casei de Cultură a Sindicatelor, va avea loc un spectacol de divertisment pentru copii şi tineret prezentat de trupa Hai-Hui din Bucureşti.

Nu vor lipsi nici concursurile pentru studenţi. Pe 28 noiembrie, Liga Studenţilor din Universitatea „Dunărea de Jos” va premia „Cea mai frumoasă cameră din căminele studenţeşti”.

 Pe 30 noiembrie, de la ora 12.00, elevii Liceului de Artă „Dimitrie Cuclin”, vor susţine un spectacol de muzică, balet şi teatru. De la ora 13.00, se vor organiza acţiuni filantropice pentru persoanele nevoiaşe.

Concerte în aer liber vor avea loc în pe 28 şi 30 noiembrie, de la ora 18.00. După cum am aflat de la viceprimarul Nicuşor Ciumacenco, concertele şi manifestările stradale din acest an vor fi cu ... multe surprize.

 „Este foarte greu să schimbi mentalităţi. Anul acesta promit însă că va fi diferit faţă de anul trecut. Mi-am luat răspunderea pentru a găsi finanţare la firmele din Galaţi. Suma este între 10.000-15.000 de euro”, a spus Ciumacenco.

Conform unor surse neoficiale, printre artiştii care vor urca pe scenă s-ar putea număra  Giulia, Elena Gheorghe, Alex Velea şi DJ Project, Smiley şi Gyuri Pascu.

Nu vor lipsi, desigur, comercianţii ambulanţi. Locaţiile vor fi cele cu care ne-am obişnuit deja: platforma de la Casa de Cultură a Sindicatelor, platforma de la Potcoava de Aur pentru Târgul Meşterilor Populari organizat de Centrul Cultural „Dunărea de Jos”, zona Ţiglina I (între strada Saturn şi Regiment 11 Siret) şi Faleza Superioară.

Circulaţia închisă pe Faleză

De pe 26 noiembrie  şi până pe 2 decembrie, în zona Viva –Biserica Precista, circulaţia va fi închisă. „Pentru devierea traficului, se vor redeschide străzile Nicolae Bălcescu şi Gării”, a spus Ciumacenco. 

Galaţi



Partenerii noștri

Ultimele știri
Cele mai citite