Sentinţă/Înşelăciune de 1.000.000 de lei cu telefonul

0
Publicat:
Ultima actualizare:

Un gălăţean a fost condamnat la 13 ani de închisoare după ce a ţepuit opt societăţi comerciale din ţară prin achiziţia de marfă pentru care "plătea" cu CEC-uri fără acoperire.

Inedit este modul în care Daniel Grigore Pop a reuşit să păcălească administratorii de firme. Bărbatul a preluat în 1999 societatea Drunaxela SRL Galaţi, iar la scurt timp a mutat sediul social al firmei la Brăila.

El a cumpărat doar un telefon fix şi un fax, de care s-a folosit pentru a ţepui firmele cu 986.661 de lei. Surprinzător este nimeni nu i-a cerut o întâlnire pentru a-l vedea la faţă sau garanţii că banii vor fi plătiţi.

Cea mai mare păgubă a înregistrat-o SC Baum CAS Fibres SRL Turda, de unde Daniel Grigore Pop a cumpărat fibră din sârmă de oţel pentru armarea betonului în valoare de nu mai puţin de 689.522 de lei.

Pe lista se află şi firma gălăţeană Decovil Grup SRL, care i-a livrat materiale de construcţie în valoare de 29. 865 de lei. Rând pe rând, firmele au aflat cu stupoare că

CEC-urile introduce la plată în bănci nu puteau fi încasate pentru că "afaceristul" era în interdicţie bancară.

Plângerile penale au început să curgă la Poliţie, dar Daniel Grigore Pop dispăruse deja cu banii, iar oamenii legii nu i-au mai dat de urmă nici până astăzi.

Tribunalul Galaţi a hotărât ca bărbatul să stea 13 ani după gratii pentru înşelăciune cu consecinţe deosebit de grave şi să restituie firmelor ţepuite banii, dar decizia rămâne deocamdată doar pe hârtie pentru că escrocul nu avea bunuri care să fie executate silit.

Şi statul va rămâne cu o pagubă de 1.200 de lei, ce reprezintă cheltuielile realizate cu citaţiile şi avocatul din oficiu.

Galaţi



Partenerii noștri

Ultimele știri
Cele mai citite