Sentinţă:Gălăţean condamnat la doi ani de închisoare după ce a cerut 30.000 de euro pentru a influenţa mai mulţi judecători

0
Publicat:
Ultima actualizare:

Mitică Căpitanu a fost trimis în judecată după ce a promis că poate interveni la magistraţii Tribunalului Galaţi pentru a elibera din arest preventiv o persoană judecată pentru înşelăciune cu consecinţe deosebit de grave.

Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie a menţinut zilele trecute decizia Tribunalului Galaţi, care l-a condamnat pe Mitică Căpitanu la doi ani de închisoare cu executare, reducând astfel pedeapsa aplicată de Curtea de Apel. Instanţa superioară majorase pedeapsa la trei ani şi şase luni.

Reamintim că Direcţia Naţională Anticorupţie - Serviciul Teritorial Galaţi (DNA) Galaţi l-a reţinut pentru 24 de ore pe Căpitanu Mitică, la data de 23 iunie 2010, după ce acesta a fost prins în flagrant pe când primea de la un intermediar suma de 1.500 de euro, care, potrivit spuselor sale, ar fi urmat să ajungă la o rudă influentă din cadrul Ministerului Justiţiei.

"În schimbul banilor, Căpitanu Mitică urma să îşi exercite influenţa asupra judecătorilor din cadrul Tribunalului Galaţi pentru a-i determina să dispună punerea în libertate a denunţătorului", au precizat procurorii DNA care s-au ocupat de anchetă.

În perioada ianuarie-23 iunie 2010, bărbatul a cerut 30.000 de euro pentru eliberarea din arest preventiv a unui persoane judecate într-un dosar penal pentru înşelăciune cu consecinţe deosebit de grave.

Tribunalul Galaţi a dispus arestarea preventivă a bărbatului, ulterior acesta fiind trimis în judecată pentru trafic de influenţă.

Judecătorii Înaltei Curţi de Casaţie şi Justiţie i-au interzis lui Mitică Căpitanu dreptul de a fi ales în autorităţile publice sau în funcţii elective publice şi dreptul de a ocupa o funcţie implicând exerciţiul autorităţii de stat pe perioada executării pedepsei.

Galaţi



Partenerii noștri

Ultimele știri
Cele mai citite