Şcoala de Arte îşi aşteaptă cursanţii. Chitara, pictura şi pianul sunt la mare căutare

0
Publicat:
Ultima actualizare:

Gălăţenii mai au o lună la dispoziţie pentru a se înscrie la Şcoala de Arte din cadrul Centrului Cultural „Dunărea de Jos" Galaţi. Şi în acest an, sunt puse la dispoziţia celor interesaţi un număr important de discipline, de la artă foto, instrumente muzicale, canto muzică uşoară şi populară, canto clasic şi până la artă coregrafică.

Până la această dată, cele mai solicitate cursuri sunt cele de chitară, pictură şi pian.

Înscrierile se fac până la finele lunii august. Cursanţii, care vor trece pragul instituţiei noastre, vor beneficia de un mediu adecvat şi un personal calificat care ii aşteapta pentru a patrunde în tainele adânci ale artei de toate genurile. Pentru cei care nu au luat încă o decizie în acest sens, vreau sa le reamintesc că pe toata perioada şcolarizării, beneficiază de o instruire de nivel european şi de numeroase manifestări artistice în cadrul cărora îşi vor etala talentul şi priceperea", a declarat Petrică Şovăială, şeful Secţiei Şcoala de Arte.

Şcoala de Arte, din cadrul Centrului Cultural „Dunărea de Jos", pune la dispoziţia celor interesaţi, următoarele cursuri: Canto clasic - 3 ani; Canto muzică uşoară - 3 ani; Canto muzică populară - 3 ani; Instrumente de percuţie(tobe) - 2 ani; Dans popular - 2 ani; Balet - 5 ani; Actorie (curs pregătitor în vederea admiterii la facultatea de teatru) - 2 ani; Artă fotografică - 2 ani; Acordeon - 3 ani; Chitară - 3 ani; Orgă electronică - 3 ani; Pian - 5 ani; Vioară - 5 ani; Ţambal - 3 ani; Artă decorativă şi design - 3 ani; Pictură (de şevalet şi murala) - 3 ani; Sculptură (ceramică) - 3 ani.

Înscrierile se fac, zilnic, de luni până vineri, până pe data de 31 august 2010, în intervalul orar 09 - 18.

Pentru anul şcolar 2010-2011, taxele sunt următoarele:
- taxa de şcolarizare - 600 de lei;
- taxa de înscriere şi examinare - 60 lei;
- taxa inscripţionare CD - 60 lei;

Galaţi



Partenerii noștri

Ultimele știri
Cele mai citite