Schimbări la conducerea ISU Galaţi/Vasile Balaban i-a predat drapelul de luptă lui Constantin Ene

0
Publicat:
Ultima actualizare:

După aproximativ şapte luni în care a stat la cârma Inspectoratului pentru Situaţii de Urgenţă Galaţi, Vasile Balaban i-a lăsat locul noului comandant, Constantin Ene. 

Pe o ploaie mocănească, în cadrul unei ceremonii care a avut loc la sediul Inspectoratului pentru Situaţii de Urgenţă, colonelul Vasile Balaban a fost înlocuit de către noul comandant, Constantin Ene.

Printre cei prezenţi la eveniment se numără şi ÎPS Casian Crăciun, şeful IPJ Galaţi, Daniel Lefter şeful IJPF, Didel Bădăru sau preşedintele CJ, Eugen Chebac. Aceştia le-au urat succes celor doi în noile lor activităţi, după care a urmat predarea drapelului de luptă al unităţii.

Până acum colonelul Ene s-a mai aflat la conducerea ISU Buzău, a condus Oficiul pentru Refugiaţi Galaţi, iar până în 2004 a fost şef al Protecţiei Civile din acelaşi judeţ. În perioada 2008-2010, colonelul Ene a ocupat funcţia de director de Direcţie în cadrul Inspectoratului General pentru Situaţii de Urgenţă.

Galaţi



Partenerii noștri

Ultimele știri
Cele mai citite