Sandu Şuerică-Un chitarist pasionat de muzica instrumentală

0
Publicat:
Ultima actualizare:

Cântă de peste 10 ani cu formaţia Andante, care i-a adus notorietatea, dar nu s-ar da în lături să interpreteze şi muzică instrumentală.

Citiţi şi:

Povestea profesorului care a format toboşarii trupelor Bere Gratis şi Avangard

A fost visul lui să facă parte din formaţia Andante încă din momentul în care profesorii săi de la Şcoala Populară de Artă au întemeiat trupa.

„Noi am preluat cu voia lor numele de Andante, făcând o altă formulă. M-am simţit onorat să fac parte din formaţie ", ne declară Sandu Şuerică.

„Moştenitorul" brandului Andante, Ovidiu Bulgaru, a închegat în jurul său noua echipă, care a devenit nedespărţită în ultimii 10 ani.

Sandu a făcut parte iniţial din trupa Orizont, iar apoi din formaţia Neptun Junior.

„De ce Neptun Junior? Pentru că exista şi trupa Neptun, formată din persoane mai în vârstă", ne spune amuzat Sandu.

A ajuns să cânte în cunoscuta formaţie Andante printr-o întâmplare.

„Ne-a plecat toboşarul în armată şi l-am invitat pe Ovidiu să cânte cu noi. Mi-a propus apoi să vin alături de ei", ne povesteşte chitaristul trupei Andante.

„Vă invităm să serviţi din cremwursti"

Sandu Şuerică a păstrat amintiri frumoase în perioada petrecută până acum alături de colegii săi din trupa Andante, dar rememorează şi momentele amuzante.

„Îmi amintesc de o nuntă la care am fost, unde le-am spus invitaţilor: vă invităm să serviţi din crenvurştii noştri. Vă daţi seama cum a sunat", ne spune râzând Sandu.

Membrii trupei Andante nu au avut niciodată probleme la interpretarea melodiilor, indiferent de ce gen ar fi fost.

Chitaristul formaţiei crede însă că atunci când vine vorba de texte, întotdeuna este loc de mai bine.

Andante a cântat întotdeuna orice gen de muzică pentru a fi pe placul publicului.

Sandu ne-a dezvăluit însă că, dacă ar fi să opteze pentru un gen muzical, ar alege muzica instrumentală, chiar dacă ştie că nu s-ar vinde atât de bine. I se potriveşte şi puţini ştiu de pasiunea lui, cu toate că îl cunosc de o viaţă.

Cântă, dar şi compune melodii

Sandu are la activ două compoziţii muzicale. Piesa „Remember" spune povestea tristă a unor oameni dragi din viaţa chitaristului trupei Andante iar ascultătorii se lasă cuprinşi de nostalgie.

Sandu Şuerică nu poate concepe că va cânta vreodată în altă formaţie.

„Am început cu Andante şi aşa vreau să îmi închei cariera. Nu văd nimic mai frumos decât asta", ne spune simplu Sandu.

Îi datorează cariera muzicală fratele său, care l-a susţinut moral şi financiar pentru a-şi îndeplini visul.

„Fratele meu mi-a înţeles pasiunea şi m-a susţinut în tot ce am făcut. El mi-a cumpărat chitara şi datorită lui am ajuns ceea ce sunt astăzi", ni se destăinuie artistul.

Profil

Născut: 07.01.1972

Studii: anul I la Facultatea de Arte Galaţi, secţia canto

Stare civilă: căsătorit, doi copii

Ce vă place

Apreciez la oameni sinceritatea şi corectitudinea. Îmi place ca persoanele cu care mă întâlnesc să fie punctuale. Eu nu întârzii niciodată şi am aceleaşi pretenţii şi de la ceilalţi. Îmi place natura pentru că îmi încarc bateriile, mă umple de energie.

Ce nu vă place

Nu îmi place perversitatea în oricare din formele ei. Urăsc indolenţa. Nu îmi plac oamenii care vin la spectacolele trupei noastre şi nu se simt bine. Noi încercăm să îi binedispunem, dar ei nu fac altceva decât să stea pe scaun şi să se uite impasibili la noi.

Întrebări şi răspunsuri

De la ce vârstă ai început să cânţi?

Am început în 1987. Aveam 15 ani şi am participat la festivalul „Cântarea României". Acolo am fost coptat la Şcoala de Artă din Galaţi, unde am învăţat să cânt la chitară clasică cu profesorul Tudorel Iftode. La Şcoala de Artă l-a întâlnit pe Ovidiu Bulgaru, care era profesor de percuţie.

De ce ai ales să cânţi la chitară?

Am fost îndrumat pe acest drum de către fratele meu, Petrache Şuierică. El mi-a cumpărat prima chitară, dar şi pe a patra. Dintotdeuna mi-am dorit să cânt la chitară. M-am îndrăgostit de muzica folk la un cenaclu „Flacăra". Este altceva pentru că versurile sunt, de fapt, poezii şi nu texte, aşa cum este muzica obişnuită.

Galaţi



Partenerii noștri

Ultimele știri
Cele mai citite