Salvare/Au plătit cu sânge alimentele pentru masa de Paşte

0
Publicat:
Ultima actualizare:

Chiar în pragul sărbătorilor, aproapape 2000 de gălăţeni au donat lichidul salvator de vieţi primind în schimb bonuri de masă. Donatorii fideli, care merg periodic la Centrul Regional de Transfuzie Sanguină au profitat de majorarea valorii tichetelor

Donatorii de sânge vin la Centrul de Transfuzii pentru a dărui viaţă semenilor care trec prin momente dramatice. Din păcate, veniturile donatorilor, tot mai modeste, adaugă încă un motiv pentru actul donării, acela de a primi modesta recompensă constând în alimente. Mai ales acum când se apropie sărbătorile.

100 de donatori, zilnic

Această cifră a devenit una normală pentru angajaţii Centrului de Transfuzii în ultima perioadă. Prin urmare, nu este surprinzător faptul că numărul celor care au donat sânge în aprilie 2011 este cu mult mai mare în anul trecut.

„În 2010, am avut 1.323 de donatori. Numărul actual este mult mai mare. La această dată, avem deja înregistraţi 1.904 donatori. Interesant este faptul că, dintre aceştia, cei mai mulţi sunt donatorii fideli ", afirmă Camelia Stoichicescu, directorul Centrului Regional de Transfuzii Galaţi.

Donatorii sunt adulţi din mai toate grupele de vârstă. Pentru majoritatea contează şi bonurile pentru alimente acordate de Centrul Regional de Transfuzii Sanguine.

„Astăzi este a treia oară în viaţa mea când vin să donez sânge. Este foarte bine cu banii aceştia. Vă daţi seama că o să cumpăr alimente pentru Paşte. Cum altfel să ne descurcăm ? Şi mă şi simt mai bine.", spune Nicolae Chiriţă, în vărstă de 59 de ani, unul dintre donatori.
Din acelaşi motiv, a venit şi donator tânăr, Marian Oană, de 23 de ani. „În urmă cu un an, am venit prima dată aici. De atunci, am mai fost o dată. Bonurile primite sunt bine venite. Cumpăr mâncare pentru sărbători. O să încerc pe viitor să-mi fac un obicei din asta", ne-a declarat Marian.

O motivaţie suplimentară pentru donatori este şi majorarea valorii unui bon de masă de la 8,72 lei, la nouă lei. Pentru o donare se acordă şapte tichete de câte nouă lei.

Atât donatorii, cât şi Centrul de Transfuzii şi spitalele au numai de câştigat . Donaturii mai adugă ceva modestelor venituri, Centrul colectează mai mult sânge şi implicit spitalele nu rămân fără lichidul cu care se salvează vieţi şi fără de care nu se pot face intervenţii chirurgicale.

„Am primit rapoartele de la spitalele gălăţene şi au în permanenţă sânge. Ba chiar putem să dăm şi la Bucureşti sau în alte oraşe", afirmă dr. Camelia Stoichicescu, directorul Centrului de Transfuzii.

Galaţi



Partenerii noștri

Ultimele știri
Cele mai citite