Să ducem copiii la sport!

0
Publicat:
Ultima actualizare:

Începând de astăzi, lansăm o adevărată pledoarie pentru mişcare şi sănătate. Adevărul de Seară vă va oferi, săptămânal, informaţii utile despre cluburile sportive unde pot fi îndrumaţi copiii.

Tot mai mulţi părinţi doresc să-şi îndrepte copiii către sport. Motivaţiile sunt multiple şi, de cele mai multe ori, cumulate. În unele cazuri, se doreşte îndrumarea celor mici spre performanţă, dar, de cele mai multe ori, doar spre mişcare pentru sănătate. Avantajele activităţilor sportive destinate celor mici nu sunt gratuite. Părinţii trebuie să bage mâna în buzunar, cheltuielile fiind diferenţiate în funcţie de sportul ales şi de clubul unde este practicat.

Atracţia cluburilor private

În ultimul timp, investitorii privaţi în activitatea sportivă a copiilor au reuşit performanţe peste cele obţinute cu finanţarea Ministerului Educaţiei, Cercetării, Tineretului şi Sportului. Clubul de baschet Phoenix Galaţi este un exemplu cât se poate de elocvent. Gruparea privată, adresată copiilor şi juniorilor, este considerată cea mai performantă din ţară. La Phoenix, părinţilor li se spune, de la bun început, cât au de plătit şi ce primesc copiii în schimbul taxelor.


Baschetul este în top, ca popularitate

Dintre toate sporturile de echipă practicate în România, baschetul a devenit cel mai atractiv, dovadă fiind numărul foarte mare de tineri legitimaţi în ultima vreme. Pentru a ajunge însă în top, se cheltuiesc sume foarte mari.
Un sezon al unei echipe de juniori în campionatului naţional, costă între 8.000 şi 10.000 de euro, dacă se ajunge până la turneele finale. Astfel, dacă cluburile care ţin de MECTS mai au de unde să scoată aceşti banii, asociaţiile particulare apelează la taxe şi la cotizaţii.


La Phoenix, această taxă este de 60 de lei/lună şi include trei antrenamente săptămânal. Odată cu avansarea ca nivel de performanţă, se ajunge la cinci antrenamente. „Chiar dacă numărul antrenamentelor creşte, nu mărim taxa. Nu e ca la piaţă, noi promovăm sportul, vrem ca taxa să nu fie o problemă pentru părinţi. Noi oferim sală, mingi şi toate accesoriile pentru antrenament şi cheltuielile de deplasare la meciuri. Ca să fim pe zero şi nu pe minus, taxa ar fi trebuit să fie cam de 130 de lei, dar am alunga copii de la sport. Diferenţa o scoatem de la sponsori şi uneori mai primim câte ceva şi de la autorităţi", a declarat Florin Nini, managerul clubului Phoenix.
În afară de taxă, părinţii mai cheltuiesc, doar pentru echipament, între 80 şi 150 de lei pe an.

Copiii pot fi aduşi la Phoenix începând de la şase ani, iar Florin Nini spune că părinţii nu ar trebui să ezite să-i ducă la baschet, ţinând cont nu numai de avantajele asupra dezvoltării fizice, ci şi de inflenţa pozitivă asupra formării caracterului. „Sportul are o mare contribuţie la educaţie, atât fizic cât şi comportamental. Baschetul, ca sport dinamic şi de echipă, dezvoltă caracterul mai mult ca alte discipline. Îi învaţă să comunice, să aibă disciplină de grup, respect faţă de colegi şi adversari, înseamnă enorm pentru socializare. Au venit la noi copii introvertiţi sau melancolici şi s-au schimbat repede. Baschetul îi obligă să aibă o capacitate de gîndire în regim de efort, deprind capacităţi decizionale care reprezintă cel mai mare câştig în viaţă pentru ei", afirmă Forin Nini.

Date de contact pentru Clubul de baschet Phoenix


Părinţilor care doresc să aleagă Clubul de Baschet Phoenix, le oferim numerele de telefon ale antrenorilor: Florin Nini - manager 0723.488.865, Gelu Cazanovschi - antrenor băieţi 0720.546.162, Cristina Nini - antrenor copii 0728.201.636, Mugurel Lepădatu - antrenor fete 0740.02.56.50, Carmen Lepădatu - antrenor copii 0722.17.41.32, Adrian Chiculită - antrenor copii 0742.25.47.61

Galaţi



Partenerii noștri

Ultimele știri
Cele mai citite