S-a deschis procedura de insolvenţă la Apaterm

0
Publicat:
Ultima actualizare:

Instanţa de judecată a numit administrator judiciar firma ROMINLSOV SPRL din Bucureşti, adunarea creditorilor urmând să aibă loc pe 11.10.2011 la Tribunalul Galaţi.

Pentru a scăpa de faliment, societatea locală de termoficare a cerut în instanţă declanşarea procedurii de reorganizare.

Instanţa de judecată a dispus astăzi, 07.06.2011, deschiderea procedurii de insolvenţă, iar administrator judiciar a fost numită firma ROMINLSOV SPRL Bucureşti.

Tribunalul a decis ca data limită de declarare a creanţelor să fie 14.07.2011, iar adunarea creditorilor să aibă loc pe 11.10.2011.

Decizia Apaterm de a-şi cere reorganizarea în justiţie vine după ce ANAF şi Electrocentrale i-au blocat conturile, iar ANRSC a lăsat societatea şi fără licenţă de distribuţie.

"Instanţa a stabilit administratorul judiciar. Este o firmă din Bucureşti. Mâine mă voi uita în dispozitiv şi voi şti mai multe. Urmează ca ConsiliuL Local să stabilească un administrator special, care de regula e directorul general. După aceea va începe procesul de reorganizare", a spus George Cubasa, directorul SC Apaterm.

În baza deciziei judecătoreşti, urmează ca acest procedeu să fie avizat şi de către Consiliul Local, care este acţionarul societăţii.

După ce va primi votul aleşilor locali, va fi stabilit un program de reorganizare a activităţii Apaterm.

Galaţi



Partenerii noștri

image
canal33.ro
Ultimele știri
Cele mai citite