Roxana Necula iubeşte pictura pe lemn, iar de trei ani face terapie Yumeiho

0
Publicat:
Ultima actualizare:
Roxana Necula în timpul unei şedinţe de Yumeiho
Roxana Necula în timpul unei şedinţe de Yumeiho

A pictat, timp de 13 ani, icoane pe lemn, lucrările sale fiind expuse în toată Europa. Acum însă o altă pasiune îi ocupă tot timpul - terapia Yumeiho.

Roxana Necula ar fi vrut să practice medicină naturistă. Destintul însă a îndrumat-o către o carieră de artist. Timp de 13 ani, a pictat icoane pe lemn, lucrările sale fiind expuse în marile oraşe ale Europei. Chiar dacă cine o cunoştea putea spune că asta va face toată viaţa, tănăra şi-a schimbat cariera, începând să practice terapia Yumeiho.


Am luat contact cu Yumeiho în urmă cu 13 ani, cand mi s-a facut prima şedinţă. Ulterior am incercat să învâţ singură practicarea acestei forme de terapie dar am înţeles că nu e posibil, că este o disciplină a cărei taine trebuie transmise direct, pe linie iniţiatică. Abia în 2007 am început cu adevărat să învăţ şi să practic Yumeiho, mergând la cursurile ţinute de sensei Sorin Iga, care este recunoscut ca fiind succesorul maestrului fondator, Masayuki Saionji", spune Roxana Necula.


În trei ani, a trecut de la practicant, la instructor

A fost dragoste „la prima terapie", iar în cei trei ani de când practică Yumeiho, a trecut de la simplu practicant, la instructor, acum numărându-se printre cei 40 de terapeuţi din ţară şi cei cinci instructori activi înregistraţi la nivel naţional. Majoritatea timpului îl petrece alături de pacienţii săi, Roxana Necula spunând că nu se vede făcând altceva.


Ceea ce fac acum mi se potriveşte până la identificare: de la idealul spre care tinde, indreptare şi verticalizarea omului, până la modalitatea de acţiune: blând dar în acelaşi timp surprinzător şi şocant în acţiunea lui modelatoare", afirmă tănăra practicantă de Yumeiho.


Roxana Necula spune că modul de lucru în Yumeiho este specific artelor marţiale, dar folosit în scop vindecător.


Terapeutul îşi foloseşte centrul de greutate propriu pentru a repoziţiona centru de greutate al pacientului. Altfel spus, îşi foloseşte toate calităţile, darurile şi aspiraţiile sufletului sau pentru a ajuta la buna orânduire şi direcţionare a pacientului", explică Roxana Necula.


Cine apelează la terapia Yumeiho
Tănăra gălăţeancă spune că a ajutat sute de oameni. Nu cunoaşte cu exactitate numărul lor. Poate însă afirma că, la ea au apelat în general persoane cu dureri de spate datorate unor probleme de coloană (discopatii, scolioza, cifoza, lombosciatica, diferite forme de artroza).


De asemenea, la terapia Yumeiho, au apelat oameni care ştiu că, tratându-se, îngrijindu-se în felul acesta, previn o serie de îmbolnăviri şi că îşi optimizează multe aspecte ale vieţii: calitatea somnului, capacitatea de concentrare, starea psihică, deci calitatea vieţii", afirmă Roxana Necula.

Profil
Născut: 12 aprilie 1976, Bucureşti
Studii: Universitatea de Artă din Bucureşti
Familie: căsătorită, un băieţel

Ce-i place
Îmi place să mă joc şi să călătoresc. În timpul liber, mă relaxez citind poveşti şi mituri. Îmi place să caut înţelesuri şi adevăruri ascunse în ele. Colegii mă ştiu drept „omul cu poveştile". Întotdeauna mi-am transformat pasiunea în meserie. Profesia trebuie să o facem cu dăruire, pentru că numai în felul acesta apare creativitatea.
Ce nu-i place
Nu îmi place pepenele galben, aroganţa şi prostia. Ultimele două merg mână-n mână şi, cel mai incomod, este când le observ la mine. Tuturor ne place să vedem mai ales partea frumoasă şi cea deşteaptă... că doar ele ne depăşesc modestia.Trecând peste glumă, aroganţa n-are ce cauta nicăieri, dar mai ales în terapeutică.


Întrebări şi răspunsuri
Ce este Yumeiho?

Yumeiho e arta de a reda armonia şi echilibrul omului, pornind de la elemente foarte concrete: sistemul osos şi cel muscular. Corectându-i postura şi poziţionând corect centrul de greutate se declanşează în organism procese de regenerare naturale. Pentru că postura influenţează în mod direct sănătatea, constituţia şi comportamentul. De exemplu, un om apăsat de greutăţi, necazuri, gânduri negre va umbla cu ochii-n pământ, cu umerii adunaţi, incovoiat (cifotic). Îi corectezi postura, îi iei durerea de spate, îl destinzi, îl ajuţi să meargă drept şi îi schimbi în felul acesta şi starea de spirit - devine mai optimist şi automat o multime de procese fiziologice îşi reiau cursul firesc.

Galaţi



Partenerii noștri

Ultimele știri
Cele mai citite