Romii, ale căror tarabe cu flori au fost demolate de Primărie: „Ne discriminează de rasă. Vom cerşi!“

0
Publicat:
Ultima actualizare:

Chioşcurile cu flori, situate în faţa Spitalului Judeţean, au fost ridicate de oamenii legii sub ochii proprietarilor revoltaţi. Potrivit Primăriei, tarabele funcţionau fără autorizaţie, fapt contrazis de romi.

Anişoara şi Vasile Caramalău spun că, în 2006, au investit 7.000 de euro pentru a-şi deschide o tarabă cu flori pe strada Brăilei. Ieri, chioşcul lor a fost pus la pământ de angajaţii  SC Gospodărire Urbană, care au venit la faţa locului împreună cu mai mulţi poliţişti.

„Autorităţile nu ne lasă să activăm. De zeci de ori am fost în audienţă la primar pentru autorizaţie, dar nu vrea să ne dea“, spune Vasile Caramalău, prorietarul tarabei.

„Nu ne ia nimeni în seamă. Ne-au dat afară din Primărie pentru că suntem ţigani. Ne discriminează de rasă! Suntem familie de florari de mai bine de 25 de ani. Acum cu ce să-mi hrănesc cei cinci copii? Cred că ne vom apuca de cerşit!“, a declarat soţia lui Vasile, Anişoara Caramalău.

image

Foto: Proprietarii privesc cu milă la chioşcul în curs de demolare

image

Foto: Anişoara Caramalău, lângă ruinele afacerii de familie

Declaraţiile membrilor familiei Caramalău sunt în contradicţie cu poziţia edililor. Potrivit Primăriei, chioşcurile au fost demolate pentru că activau fără autorizaţie.

„Cei de acolo au avut posibilitatea să intre în legalitate, au primit notificări, dar nu s-au conformat regulamentului privind modul de închiriere a terenurilor din municipiu. Nu au solicitat certificat de urbanism şi autorizaţie de construcţie, după cum prevede legislaţia“, a spus Nicoleta Manole, purtător de cuvânt la Primăria Galaţi.

Galaţi



Partenerii noștri

Ultimele știri
Cele mai citite