Reportaj/ Şpriţul duhovnicesc şi economia de piaţă

0
Publicat:
Ultima actualizare:
Clienţii pot lua o mostră de vin chiar de la Catedrală. Foto: Bogdan Dimofte
Clienţii pot lua o mostră de vin chiar de la Catedrală. Foto: Bogdan Dimofte

Episcopia Dunării de Jos a ajuns unul dintrei cei mai importanţi producători de vin din Galaţi. Licoarea produsă în viile şi cramele mănăstirilor gălăţene este vândută de Arhiepiscopie cu 3,5 lei litrul. Pentru cantităţi mari– 3 lei.

Arhiepiscopia „Dunării de Jos” este, de câţiva ani, unul dintre cei mai importanţi producători de vinuri din judeţul Galaţi. Cum călugării truditori în plantaţiile de viţă se abţin de la consumul exagerat de licoare, este de la sine înţeles că Arhiepiscopia a trecut şi pe un prosper comerţ cu vin.

De altfel, vă spunem, în calitate de degustători, că marfa este excelentă.

Din câte ne-a spus Rareş Bucur, „reprezentantul comercial” al Arhiepiscopiei (pe care l-am contactat, evident, în calitate de clienţi), vinul nu duce lipsă de cerere. Comenzile minime pornesc de la 250–300 de litri de vin, din soiul Merlot, singurul disponibil momentan.

Afacerea este stabilă şi profitabilă. La fel ca la oricare o cramă, credincioşii, şi nu numai, pot cumpăra vin şi pot negocia preţul acestuia direct cu angajaţii secretariatului Arhiepiscopiei.

În ceea ce priveşte cantitatea de vin care o poate cumpăra un client, nu există limită maximă, având în vedere că Arhiepiscopia dispune de stocuri foarte mari. În acelaşi timp, sunt preferaţi clienţii care vor cantităţi mari şi asta pentru că vinul se aduce de la Cudalbi, acolo unde este produs şi depozitat.

„Cantităţi mari înseamnă peste o tonă, două, cinci. Preţul este de 3,5 lei. Noi avem în stoc foarte mult. Dacă clientul cumpără o cantitate mai mare, mai lăsăm la preţ. Îl vindem cu trei lei. Nu e o problemă. Noi îl avem la Cudalbi. Ne anunţaţi înainte şi rezolvăm. Cel mai bine este să cumpăraţi mai mult. O comandă minimă ar fi de 250 -300 de litri”, precizează Rareş Bucur din cadrul secretariatului Arhiepiscopiei Dunărea de Jos.

 „Acum avem Merlot demisec. O să avem şi Fetească regală, dar peste câteva zile. Au venit persoane care căutau vin pentru a-l vinde la cârciumă. Când au văzut ce vin este, au zis că este prea bun ca să-l vândă la bar”, mai spun aceştia. 

Până nu demult, vinul era vândut şi la sticlă, dar s-a renunţat deoarece conducerea firmei care se ocupa de îmbuteliere nu era tocmai serioasă.

„ Noi nu avem linie de îmbuteliere automată, doar manuală. Să stai şi să umpli manul 200 de sticle, este chin mare. Pe lângă asta este şi mai scump. Creşte preţul la şapte-opt lei”, mai spune Rareş Bucur.

Afacerea este perfect legală

Din informaţiile de la Direcţia pentru Agricultură şi Dezvoltare Rurală (DADR) Galaţi, Episcopia şi nici vreo biserică nu au declarat suprafeţe viticole, în schimb a făcut-o mănăstirea Gologanu, care se află în vecinătatea comunei Cudalbi.

„Mănăstirea a cerut certificat de viticultor pentru 346 de hectare de vie, iar în baza documentului pot vinde şi vin”, ne-a declarat Violeta Nanu, director DADR Galaţi.

În ceea ce priveşte valoarea taxelor şi impozitelor datorate către stat pentru veniturile realizate de Episcopie din vânzarea vinului, Direcţia Generală a Finanţelor Publice Galaţi este discretă.

„Nu pot să precizez valoarea şi natura taxelor plătite de Episcopie. Este  secret fiscal. Tot ce pot să precizez este că Episcopia plăteşte contribuţii pentru salarii, că nu are datorii şi că desfăşoară activităţi economice”, a declarat George Marinescu, purtător de cuvânt de la Direcţia de Finanţe Galaţi.

Galaţi



Partenerii noștri

Ultimele știri
Cele mai citite