Viaţă de pensionar:popririle îi lasă fără mâncare (FOTO)

0
Publicat:
Ultima actualizare:
Pensionarii gălăţeni supravieţuiesc din credite, Foto: Bogdan Dimofte
Pensionarii gălăţeni supravieţuiesc din credite, Foto: Bogdan Dimofte

Aproape 1.600 de pensionari gălăţeni primesc de luna aceasta pensii mai mici sau chiar înjumătăţite.Oamenii s-au trezit cu sechestru pe pensie, după ce nu au mai reuşit să-şi plătească ratele lunare pentru împrumuturile pe care le-au făcut la bănci sau la Casa de Ajutor Reciproc.

Situaţia dramatică prin care trec vârstnicii ne-a fost confirmată chiar de către unii dintre ei. Mioara Vasile (66 de ani) locuieşte singur într-o garsonieră din Galaţi. A muncit 30 de ani în combinatul siderurgic şi, la bătrâneţe, are o pensie de 700 de lei. A făcut un împrumut la Casa de Ajutor Reciproc a Pensionarilor (CARP) pentru că avea nevoie de bani să-şi cumpere nişte medicamente. Nu l-a putut achita la timp şi, astfel, i s-a pus poprire pe pensie.



„În jur de 300 de lei plătesc pe medicamentele fără de care nu aş supravieţui, iar cu mărunţişul care îmi mai rămâne imi iau câte ceva de mâncare. Nu mai rămâne nimic pentru plata întreţinerii, a utilităţilor. Am ajuns muritoare de foame”, s-a plâns femeia.

Pensionarii gălăţeni supravieţuiesc din credite, Foto: Bogdan Dimofte

Conform informaţiilor furnizate de Casa Judeţeană de Pensii, popririle sunt în baza titlurilor executorii emise de Casa de ajutor reciproc a pensionarilor (255), de ANAF (95), de primării (226), de executori judecătoreşti (301), de bănci (174),de asociaţii de proprietari, societăţi comerciale etc (491). Pensionarilor datornici nu li se poate reţine mai mult de o treime din pensie, iar în cazuri rare, se poate recurge şi la oprirea a 50% din pensie.


Casa de Ajutor Reciproc, o salvare

În ciuda acestor probleme, mii de pensionari continuă să apeleze la Casa de Ajutor Reciproc a Pensionarilor pentru un împrumut rapid şi cu rate modice. De pildă, pe primele zece luni ale acestui an la Casa de Ajutor Reciproc a Pensionarilor Galaţi s-au înregistrat peste 13.000 de împrumuturi. 

Pensionarii gălăţeni supravieţuiesc din credite, Foto: Bogdan Dimofte
 "Daţi un leu pentru pensionarii săraci", Foto: Bogdan Dimofte

„Cheltuielile sunt mai mari decât le aduce poştaşul lunar. Mulţi sunt bolnavi, au pensia mică, iar banii nu le ajung nici pentru mâncare”, spune Ionel Hâncu, preşedintele CARP Galaţi.

Galaţi



Partenerii noștri

Ultimele știri
Cele mai citite