Reportaj /Rugby-ul te ţine departe de etnobotanice

0
Publicat:
Ultima actualizare:
Copiii se antrenează pe stadionul municipal
Copiii se antrenează pe stadionul municipal

Cu o tradiţie de aproape 30 de ani, rugby-ul gălăţean reprezintă o alternativă viabilă pentru tinerii care nu vor să o apuce pe că greşite. Rugby-ul, jocul de golani practicat de gentlemani îşi găseşte o pepinieră extraordinară la Colegiul Tehnic Traian Vuia din Galaţi. Aici, familia Secuianu a pus bazele unei adevărate dinastii de rugby-şti, care au ajuns la loturile naţionale ale României.

De altfel, acest colegiu este unicul din ţară care se poate lăuda că are trei clase de profil, unde copiii, proveniţi în general din mediul rural, învaţă primii paşi în sportul cu balonul oval.

„Pot să spun că elevii celor trei clase provin în proporţie covârşitoare de la ţară. Acolo acest sport are o priză foarte puternică. Din păcate, copiii de la oraş sunt în general interesaţi de calculator şi alte activităţi", ne-a explică Marius Secuianu, omul care se ocupă de destinele micilor rugby-şti.

La Traian Vuia, cei care sunt înscrişi într-una dintre cele trei clase de rugby au un tratament cu totul special faţă de restul colegilor de liceu. Astfel, copiii vin la şcoală în uniforme: costum, cravată, pantaloni de stofă, similare cu ale echipei naţionale de seniori a României. Disciplina este una de fier, având în vedere că cei care le îndrumă paşii în sport le este şi diriginte, iar rezultatele sportive depind foarte mult de cele la învăţătură.

Marius Secuianu

Marius Secuianu

„Încă din momentul în care intră în primul an de liceu, eu le explic faptul că, pe timpul şcolii, eu le sunt şi mamă şi tată. Acest sport are avantajul de a impune şi o disciplină de fier în viaţa extrasportivă", a mai explicat profesorul Secuianu.

Regulamentul de ordine interioară al claselor de rugby este unul mult mai strict faţă de cel al restului liceului şi niciun copil de aici nu îşi permite să-l încalce.

„Suntem sprijiniţi foarte bine de consiliul de părinţi. Aceştia au înţeles că nu dorim decât binele copiilor", a mai spus Secuianu.

Văd lumea cu balonul în mână

Copiii de la rugby au în general condiţii financiare dificile acasă. Astfel, foarte mulţi dintre ei primesc inclusiv burse sociale pe perioada liceului, cazare gratuită în cămin, dar şi deplasări în străinătate. Toamna aceasta, echipele liceului au fost la un stagiu sportiv-cultural în Franţa, la şapte kilometri de Paris.

„Pentru ei este ceva extraordinar. Aceste deplasări le dau posibilitatea să vadă lumea altfel decât prin prisma României. Ieşirile în străinătate nu presupun numai antrenamente. Presupun şi vizite la muzee, obiective culturale sau interacţiune cu celilaţi membrii ai echipelor participante", a povestiti profesorul.

Viitor tot în sport

Pe lângă diploma de Bacalaureat, absolvenţii claselor de rugby de la Colegiul Tehnic Traian Vuia primesc şi atestate ce le permit să ia startul în cariera de antrenori. Cei care doresc, continuă sportul la nivel profesionist, unii dintre ei ajungând să joace în echipe de top din România sau străinătate.

Elevii cu cele mai bune rezultate ajung de astfel încă din anii junioratului în vederea antrenorilor loturilor reprezentative. În acest moment, fiecare lot, de la nivelul Under 17 până la seniori are cel puţin un actual sau fost elev al liceului gălăţean.

Avem căpitan de naţională

Două dintre cele mai bune produse de export ale rugby-ului gălăţean din ultimul timp sunt Ştefan Ciuntu, component de bază al echipei naţionale care a fost prezentă la Campionatul Mondial din Noua Zeelandă, dar şi Ionuţ Florea. Acesta din urmă este chiar căpitanul echipei reprezentative de rugby în şapte. „Avem afişe cu cei doi peste tot în şcoală. Sunt un exemplu demn de urmat pentru toţi elevii noştri. Toţi trebuie să tindă să fie ca ei, sau chiar să îi depăşească", a explicat Marius Secuianu. Alţi rugby-şti de top plecaţi de la Traian vuia sunt: Adrian Maftei, component al Stelei şi Cristian Lazăr, titular în lotul echipei din Baia Mare, ultima campioană a României.

Ionuţ Florea

Ionuţ Florea

Galaţi



Partenerii noștri

image
canal33.ro
Ultimele știri
Cele mai citite